Procuratura Generală din Ucraina susține că 153 de copii au murit și 245 au fost răniți de la începutul războiului
Oficiul procurorului general al Ucrainei anunță că, de la începutul războiului, în Ucraina au murit 153 de copii, iar 245 au fost răniți.
Cele mai multe victime în rândul copiilor, potrivit autorităților ucrainene, sunt în Kiev – 73, Donețk – 65, Harkov – 53, Cernihiv – 43, Nikolaev – 30, Lugansk – 31, Zaporojie – 22, Herson – 29, Sumî – 16, Jitomir.
De asemenea, oficiul procurorului general al Ucrainei anunță că, în urma bombardamentelor rusești 859 de instituții de învățământ au fost avariate, iar 83 dintre ele sunt complet distruse.
Două milioane de copii au fugit din calea războiului din Ucraina, adică jumătate din populația refugiată peste hotare. Peste 1,1 milioane sunt în Polonia, iar restul în România, R. Moldova, Ungaria, Slovacia și Croația. Peste 100 de copii au murit și 130 au fost răniți, spune UNICEF.
Vineri, 1 aprilie, este a 37-a zi de război în Ucraina. La 24 februarie, președintele rus Vladimir Putin a anunțat o operațiune militară specială de „demilitarizare și denazificare” a Ucrainei. De atunci, mai multe orașe au fost distruse de bombardamente, iar mii de oameni și-au părăsit casele din cauza invaziei ruse.
CRONOLOGIA EVENIMENTELOR DIN UCRAINA: LIVE TEXT/ A 37-a zi de război în Ucraina