Primarul Cernihivului spune că atacurile rusești au crescut, în ciuda faptului că Rusia a promis că va reduce forţa atacurilor asupra oraşelor Kiev şi Cernihov
Primarul din Cernihov, Vladislav Atroşenko, afirmă într-un interviu pentru CNN că locuitorii oraşului au constatat o intensificare a bombardamentelor de când delegaţia rusă a promis că va reduce forţa atacurilor asupra oraşelor Kiev şi Cernihov.
Primarul acuză Rusia de genocid, arătând că arme cu precizie redusă şi bombe lansate de la joasă înălţime ţintesc civili şi zone rezidenţiale.
„De când delegaţia rusă a făcut promisiuni că atacurile asupra Kievului şi Cernihovului vor fi reduse, am observat că acestea s-au înteţit. În ultimele 24 de ore spitalele noastre au primit 20 de răniţi, civili şi militari”, a declarat primarul oraşului Cernikov luni după amiază, la CNN.
Acesta a povestit că noaptea trecută deasupra oraşului au fost văzute şapte avioane ruseşti în spaţiul aerian al Ucrainei.
El a povestit că în spital pacienţii sunt îngrijiţi pe coridoare, pentru că acestea sunt considerate cele mai sigure locuri din clădiri, pentru că atunci când explodează bombele geamurile se sparg şi produc victime.
Acesta a explicat că în Cernihov ruşii au folosit două tipuri de mine terestre: unele care explodează imediat şi altele care rămân pe sol iar deflagraţia acestora se produce atunci când cineva se apropie.
„Avem multe mine neexplodate şi avem mulţi răniţi în rândul civililor şi militarilor, mulţi răniţi şi morţi. Este un atac deliberat asupra civililor. Ruşii folosesc mortiere, o armă foarte veche, de precizie scăzută. Avioanele lansează bombe de a joasă înălţime ţintind în mod deliberat populaţie civilă şi zone rezidenţiale, acest lucru a fost făcut în mod deliberat, am văzut dovezi în acest sens, pentru că folosesc arme de precizie redusă şi bombardamente de la joasă înălţime. Acesta este genocid. Aceasta nu este operaţiune special militară, este războiul lui Putin împotriva civililor ucraineni, vrea dosar să-i distrigă pe civili”, a mai spus primarul Vladislav Atroşenko.