Prima capitala europeană care interzice folosirea trotinetelor electrice
De la 1 septembrie folosirea trotinetelor electrice în Paris va fi interzisă, potrivit autorităților franceze. Decizia a fost luată conform referendumului organizat de Primăria orașului Paris, pe 2 aprilie, potrivit căruia 89% din parizieni s-au arătat împotriva acestui mijloc de transport.
O cauză a nemulțumirii localnicilor constă în trotinetele prost parcate și nivelul scăzut de siguranță pe care acestea le oferă tuturor utilizatorilor. Potrivit The Guardian, trei persoane au decedat în anul 2022, iar altele 459 au fost rănite în urma accidentelor cauzate de trotinetele electrice. Astfel, contractele cu cei trei furnizori de trotinete, Lime, Dott și Tier, nu vor fi reînnoite.
Potrivit portalului de știri francez RTBF, decizia luată de autorități a fost criticată din cauza numărului mic de participanți la referendum, circa 103.084 de parizieni au votat, ceea ce constituie 7.46% din numărul total de votanți activi ai orașului european.
Orașul Paris a permis utilizarea trotinetelor electrice în 2018.