Prim-ministru Dorin Recean declară că „R. Moldova nu mai folosește gaze rusești”
Premierul R. Moldova, Dorin Recean, a declarat, în cadrul Forumului de Securitate din regiunea Mării Negre și Balcani, desfășurat la București pe 18 mai, că „R. Moldova nu mai folosește gaze rusești, fiind integrată în rețeaua energetică europeană atât din punct de vedere tehnic, cât şi comercial”. Declarația a fost făcut în timp ce R. Moldova continuă să cumpere energie electrică de la Centrala termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES), produsă din gazul rusesc.
„R. Moldova a depășit această iarnă, dar a făcut-o împreună cu România. Aici vreau să mulțumesc României, Bucureștiului (…) deoarece atunci când R. Moldova se afla într-o situație critică în mod special în domeniul energetic, România a intervenit prompt și noi am reușit să depășim aceste provocări.
Dacă la declanșarea războiului sută la sută din energia consumată în R. Moldova era originară direct sau indirect din Rusia, astăzi R. Moldova, datorită transformărilor radicale care au avut loc, poate exista fără absolut niciun fel de consum de gaze naturale sau electricitate din Rusia. R. Moldova nu mai consumă gaz rusesc, fiind integrată în rețeaua energetică europeană atât din punct de vedere tehnic, cât şi comercial”, a menționat Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean.
În toamna anului 2021, contractul de furnizare a gazelor naturale pentru R. Moldova dintre SA „Moldovagaz” și SAP „Gazprom” a fost prelungit pe cinci ani, în baza unei formule de preț „propuse de partea moldovenească”.
În toamna anului 2022, Gazprom a redus cantitatea de gaze naturale furnizată R. Moldova. Tot atunci, în schimbul livrării întregului volum de gaze naturale în stânga Nistrului, S.A. Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu Centrala termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES).
În luna mai, prețul de achiziție a gazelor naturale furnizate de concernul rus Gazprom către R. Moldova, va fi de 660,76 de dolari pentru mia de metri cubi. Volumul livrat de Rusia ajunge în regiunea transnistreană, iar malul drept al Nistrului procură și consumă gaze naturale de pe burse sau din stocurile făcute de „Energocom”, potrivit autorităților statului.
La 31 martie, Energocom a anunțat că, în următoarea jumătate de an, va procura energie electrică de la Centrala termoelectrică moldovenească din regiunea transnistreană, iar prețul de achiziție constituie 66 de dolari/MWh.
Pentru luna mai, „Energocom” va procura 290 de mii de MWh de la Centrala de la Cuciurgan, ceea ce reprezintă 92% din necesarul de energie electrică. Restul energiei electrice va fi achiziționată de la Ukrhidroenergo, un volum total preliminar de 30 mii MWh. Prețul pentru orele de zi constituie 95 de dolari/MWh, iar pentru orele de noapte – 55 de dolari/MWh.