Iohannis se vaccinează anti-COVID, public, pentru a marca începutul celei de a doua etape a campaniei de imunizare în România
Președintele Klaus Iohannis se vaccinează public, la ora 10.00, la Spitalul Militar din Capitală. Șeful statului marchează astfel începerea celei de-a doua etape a campaniei de imunizare împotriva COVID-19 din România, scrie Digi24.
Marţi, şeful statului a anunţat că se va vaccina anti-COVID, public, pentru a marca începutul celei de a doua etape a campaniei de imunizare.
„Nu am dorit nici eu, nici premierul, ca să zic aşa, în ghilimele, să ne băgăm în faţă. Ar fi fost, probabil, mesajul greşit, dar vineri începe a doua etapă de vaccinare în care este prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului de învăţământ, a persoanelor de peste 65 de ani şi a persoanelor cu comorbidităţi, cu boli cronice, dar şi a personalului numit esenţial, de exemplu Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi aşa mai departe. Şi pentru a marca debutul campaniei de vaccinare din etapa a doua, eu mă voi vaccina public vineri”, preciza Iohannis.
A doua etapă de vaccinare anti-COVID începe vineri pentru populaţia cu grad ridicat de risc şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale.