Președinta R. Moldova și alți șefi de stat din întreaga lume și-au exprimat tristețea în legătură cu decesul reginei Elisabeta a II-a
Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj de condoleanțe pentru poporul Marii Britanii după anunțul Palatului Buckingham despre trecerea în neființă a reginei Elisabeta a II-a.
„Împărtășesc durerea națiunii britanice – și a lumii – la trecerea în neființă a Majestății Sale, Regina Elisabeta a II-a. Serviciul remarcabil pe care l-a prestat de-a lungul vieții sale, conducerea sa inspirată și dedicarea pentru pace au definit generații întregi. Gândurile mele se îndreaptă către Familia Regală și poporul britanic”, se arată în mesajul publicat de Maia Sandu.
I share the sorrow of the British nation – and the world – at the passing of her Majesty Queen Elizabeth II.
— Maia Sandu (@sandumaiamd) September 8, 2022
Her remarkable lifetime service, inspiring leadership & dedication for peace have defined generations.
My thoughts are with the @RoyalFamily and people of the UK.
Liderii din întreaga lume și-au exprimat tristețea în legătură cu moartea reginei Elisabeta a II-a.
Președintele american Joe Biden a vorbit despre prima lor întâlnire din 1982 și, mai recent, când suverana l-a găzduit în timpul unei călătorii în străinătate în 2021.
„Ne-a fermecat cu spiritul ei, ne-a emoționat cu bunătatea ei și ne-a împărtășit cu generozitate înțelepciunea ei. A fost solidară cu Statele Unite în cele mai întunecate zile de după 11 septembrie 2001, când ne-a reamintit în mod emoționant că: „Durerea este prețul pe care îl plătim pentru iubire””, a afirmat Joe Biden.
Our statement on the death of Queen Elizabeth II. pic.twitter.com/0n7pmVVg2w
— President Biden (@POTUS) September 8, 2022
Președintele francez Emmanuel Macron a adus un omagiu, spunând că regina a fost un monarh „cu inimă bună” și un „prieten al Franței”.
„Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a întruchipat continuitatea și unitatea națiunii britanice timp de peste 70 de ani. Îmi amintesc de ea ca de o prietenă a Franței, o regină cu inimă bună, care a lăsat o impresie de durată asupra țării și secolului său”, a spus președintele Franței.
Sa Majesté la Reine Elizabeth II a incarné la continuité et l’unité de la nation britannique plus de 70 ans durant. Je garde le souvenir d’une amie de la France, une reine de cœur qui a marqué à jamais son pays et son siècle.
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) September 8, 2022
Totodată, cancelarul german Olaf Scholz a descris-o pe regină ca fiind un „model și o sursă de inspirație pentru milioane de oameni”. El a lăudat rolul ei în îmbunătățirea relațiilor dintre Marea Britanie și Germania după „ororile celui de-al Doilea Război Mondial”.
„Îi vom simți lipsa, nu în ultimul rând datorită umorului său minunat”, menționat Scholz.
Premierul canadian Justin Trudeau a declarat că regina Elisabeta este „una dintre persoanele sale preferate din lume”.
„A fost o prezență constantă în viețile noastre – iar serviciul ei pentru canadieni va rămâne pentru totdeauna o parte importantă din istoria țării noastre. Îmi va lipsi foarte mult”, a declarat premierul Canadei.
Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii, a murit joi, 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani. Palatul Buckingham anunță că monarhul a murit la reședința scoțiană de la Castelul Balmoral, scrie The Guardian.
Prințul Charles, în vârstă de 73 de ani, moștenitor al tronului de la vârsta de trei ani, este acum rege și va fi proclamat oficial ca atare la Palatul St James din Londra cât mai curând posibil.
Regina a urcat pe tron în 1952 și a fost martora unor schimbări sociale enorme.
Odată cu moartea ei, fiul ei cel mare, Charles, fostul Prinț de Wales, va conduce țara în doliu, în calitate de nou rege și șef de stat pentru 14 regate din Commonwealth, scrie BBC.
Toți copiii reginei au călătorit la Balmoral, lângă Aberdeen, după ce medicii au plasat-o pe regină sub supraveghere medicală.
Mandatul reginei Elisabeta a II-a ca șef de stat a traversat austeritatea postbelică, tranziția de la imperiu la Commonwealth, sfârșitul Războiului Rece și intrarea – și retragerea – Regatului Unit în Uniunea Europeană.
Domnia sa a cuprins 15 prim-miniștri, începând cu Winston Churchill, născut în 1874, și incluzând-o pe Liz Truss, născută 101 ani mai târziu, în 1975, și numită de regină la începutul acestei săptămâni.