Presa rusă anunță că delegația ucraineană a ajuns la locul negocierilor cu Rusia, în Belarus: Moscova a formulat un bloc de propuneri împărțite pe trei domenii
Delegația ucraineană a ajuns la locul negocierilor cu Rusia în Belarus, relatează presa rusă. Acest lucru nu a fost confirmat, deocamdată, de autoritățile ucrainene.
Delegaţia ucraineană a ajuns în Belarus la locul negocierilor cu partea rusă, transmite corespondentul RIA Novosti. După cum a spus mai devreme consilierul prezidențial rus Vladimir Medinsky, al doilea tur de discuții dintre cele două părți se va desfășura pe teritoriul regiunii Brest din Belarus.
Potrivit acestuia, Moscova a format un bloc de propuneri din trei părți, dedicate aspectelor militaro-tehnice, umanitare-internaționale și politice ale așezării teritoriale ale unor regiuni.
Potrivit presei ruse, ministrul ucrainean al Apărării Oleksiy Reznikov, șeful fracțiunii Slujitorul Poporului David Arakhamia, ministrul adjunct de externe Mykola Tochitsky, consilier al șefului biroului prezidențial Mykhailo Podolyak și deputatul Radei Supreme Rustem Umerov ar face parte din delegaţia ucraineană. După discuții, participanții au plecat la consultări în capitale.
A doua rundă de negocieri urma să aibă loc miercuri, 2 martie, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Prima rundă de negocieri, de luni, 28 februarie, dintre reprezentanții Ucrainei și Rusiei a avut loc în regiunea Gomel din Belarus. Delegația ucraineană s-a deplasat acolo cu elicopterul polonez din Polonia. Această rută a fost aleasă din cauza neîncrederii Kievului față de partea belarusă.
În urma întâlnirii, Ucraina și Rusia au conturat „anumite decizii”, a declarat Mykhailo Podolyak, consilier al șefului Oficiului Președintelui Ucrainei.
Marți, 1 martie, preşedintele rus Vladimir Putin a reiterat că guvernul de la Kiev trebuie să recunoască „republicile populare” Doneţk şi Lugansk drept condiţie prealabilă pentru încheierea „operaţiunii speciale” în Ucraina, potrivit Kremlinului, citat de DPA.
Kievul trebuie de asemenea să recunoască suveranitatea Rusiei asupra peninsulei Crimeea din Marea Neagră şi să se angajeze să renunţe şi în continuare la armele nucleare, a anunţat Kremlinul, citat de Agerpres.
În plus, Ucraina – prietenă cu Occidentul – trebuie să se demilitarizeze şi să adopte un statut neutru.
Este prima declaraţie de acest fel a Kremlinului după ce o delegaţie a Moscovei şi reprezentanţi ai Ucrainei au purtat luni discuţii de pace în Belarus. Prima întâlnirea s-a încheiat fără vreun progres.
În dimineaţa zilei de 24 februarie, Rusia a invadat Ucraina, atacul fiind precedat de o declaraţie a preşedintelui rus care a transmis conaţionalilor săi că este vorba de o „operaţiune specială” pentru „demilitarizarea şi denazificarea” Ucrainei.