Președintele Federației Ruse a promulgat legea care îi permite să rămână președinte până în 2036
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat legea care îi va permite să candideze pentru încă două mandate prezidențiale. Documentul a fost publicat pe portalul oficial de informații juridice, transmite NovayaGazeta.
Legea propusă în parlamentul rus a fost adoptată de legislativ la sfârșitul lunii martie, ca urmare a amendamentelor la Constituția modificată, îi permite, astfel, liderului de la Kremlin, să rămână la putere până în 2036, când va avea 84 de ani. Legea nu elimină, însă, limita de două mandate consecutive, fiind dedicată exclusiv persoanelor care au ocupat funcția înainte de semnarea acestei – adică Putin și Medvedev.
În prezent, Putin îndeplinește al doilea mandat consecutiv ca președinte și al patrulea în total.
Cu toate acestea, noua regulă nu se aplică lui Vladimir Putin, deoarece a fost președinte înainte de intrarea în vigoare a amendamentelor la Constituție.
Noua lege resetează, practic, la zero, numărul de mandate ale actualului șef de la Kremlin pentru a îi permite acestuia să candideze din nou.
„Totul trebuie să fie onest, deschis, prevăzut public și, în general, să elimine restricțiile privind numărul de mandate prezidențiale din Constituție”, a spus cu un an în urmă, un deputat al Dumei de Stat, Valentina Tereshkova.
De asemenea, legea, adoptată în a treia lectură de Duma de Stat la 24 martie și aprobată de Consiliul Federației la 31 martie, introduce noi cerințe pentru președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC) și pentru deputați. Acum un cetățean care a împlinit vârsta de 30 de ani va putea conduce CEC. De asemenea, legea permite CEC să reducă informațiile despre candidații de pe buletinul de vot dacă sunt incluși în acesta mai mult de zece candidați.