Povestea celor doi frați care vor fi executați în singura țară europeană în care mai există pedeapsa capitală
În orice zi este posibil ca doi tineri frați să fie executați în Belarus, singura țară europeană în care încă există pedeapsa cu moartea, potrivit unui reportaj BBC NEWS. Familia lor nu va afla niciodată când vor fi împușcați sau unde vor fi înmormântați.
În urmă cu cinci luni, Hanna Kostseva a aflat că cei doi frați ai săi, Stanislaw și Ilya, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost condamnați la moarte pentru crimă.
„Atunci când judecătorul a citit verdictul, oamenii din sala de judecată au început să aplaude. Inițial, a început doar unul, apoi a urmat un altul, apoi un al treilea și în curând toată sala aplauda. Pentru mine, în acel moment, a fost ca și cum propria viață mi-a fost luată”, a declarat Hanna pentru BBC NEWS.
Hanna spune că după pronunțarea verdictului s-a apropiat de cușca în care erau frații ei și a reușit să-i îmbrățișeze printre gratii. A promis că va face tot posibilul pentru a-i salva. Însă soarta lor era deja decisă.
Stanislaw şi Ilya Kostsew au fost găsiţi vinovaţi pentru uciderea fostei lor profesoare, Natalya Kostritsa, pe care au înjunghiat-o de peste 100 de ori. Ulterior au incendiat locuinţa acesteia, pentru a-și șterge urmele.
Președintele țării a vorbit despre cazul celor doi frați
Cu o lună înaintea procesului celor doi fraţi, care între timp au pierdut şi apelul, preşedintele Belarusului, Alexander Lukashenko, a vorbit despre acest subiect.
„Sunt niște gunoaie, nu pot fi calificați altfel. Au avut probleme înainte şi au fost pedepsiţi. Au ucis o profesoară pentru că a vrut să salveze nişte copii. Sora lor e nimic, e un element antisocial. Biata profesoară a încercat să salveze doi copii, iar ei au măcelărit-o„, a spus Lukashenko.
Într-un sfert de secol de când ocupă funcţia de preşedinte al Belarusului, Lukashenko a oferit clemenţă o singură dată.
De ce au ucis-o pe fosta profesoară
Stanislaw şi Ilya Kostsewa au fost crescuţi doar de mama lor, Natalya, după ce tatăl lor a murit când unul avea 2 ani, iar al doilea doar câteva luni. Au stat cu mama lor până la 14, respectiv 16 ani, când autorităţile au decis să fie instituționalizați într-un centru pentru copii problemă.
În Belarus, costurile în astfel de situații sunt acoperite de părinți, iar mama celor doi a cumulat datorii de peste 4.000 de dolari către stat.
După ce au părăsit centrul de plasament, cei doi au decis să se răzbune pe cea care a reclamat-o pe mama lor pentru neglijenţă și din cauza căreia au ajuns ei la centrul pentru minori, adică fosta profesoară.
Din 1991, în Belarus au avut loc 400 de execuţii. Nicio o altă ţară europeană nu mai aplică pedeapsa capitală. Femeile nu pot fi condamnate la pedepsa capitală.
Sursa: BBC NEWS