Polonia pornește o nouă anchetă cu privire la accidentul aviatic în care şi-a pierdut viaţa fostul preşedinte
Guvernul polonez a pornit o nouă anchetă cu privire la accidentul aviatic din 2010 în care au murit preşedintele Lech Kaczynski şi zeci de oficiali polonezi, scrie Mediafax.
Această nouă anchetă a fost lansată în contextul unor relaţii şi aşa tensionate între Varşovia şi Moscova. Ministrul polonez al Apărării Antoni Macierewicz a anunțat că ancheta inițială făcută de Rusia a fost plină de „erori” şi „anomalii”.
Noua Comisie este formată din 21 de membri, inclusiv ingineri şi experţi tehnici. Din ea vor face parte şi patru experţi străini.
Ancheta iniţială, efectuată de către Polonia şi Rusia, a stabilit că accidentul, care a avut loc în Rusia, lângă Smolensk, a fost provocat de erori de pilotaj şi condiţii meteorologice nefavorabile.
Însă fratele geamăn al defuntului preşedinte, Jaroslaw Kaczynski, care conduce Partidul Lege şi Justiţie (PiS, extremă dreapta, aflat la guvernare), a sugerat că accidentul a fost de fapt un asasinat în care a fost implicat preşedintele rus Vladimir Putin.
Între victime s-a aflat o parte importantă a elitei politice şi militare din Polonia, inclusiv Prima Doamnă, şeful Băncii centrale, comandanţi militari şi alte personalităţi.