Polonia a ajuns la un acord cu Ucraina pentru reluarea tranzitului cerealelor ucrainene
Polonia și Ucraina au ajuns la un acord asupra reluării tranzitului cerealelor ucrainene, transporturile urmând să fie sigilate la graniță și monitorizate pe tot parcursul lor pe teritoriul polonez, a anunțat ministrul polonez al agriculturii, Robert Telus, potrivit Reuters. Ministra Economiei a Ucrainei, Iulia Sviridenko, a declarat, în urma discuțiilor de la Varșovia, că tranzitul va începe să funcționeze în noaptea de 21 aprilie.
Potrivit acesteia, Kievul înțelege situația fermierilor polonezi, la fel cum Varșovia înțelege situația fermierilor ucraineni care suferă din cauza războiului.
„În cele din urmă, agresiunea rusă este cauza principală a acestei situații. Iar noi vom face totul pentru ca Rusia să nu profite de situație”, a declarat Sviridenko.
Interdicția privind tranzitul cerealelor ucrainene prin Polonia a fost introdusă săptămâna trecută, după ce unele produse agricole ucrainene au rămas în țară și au creat o concurență de preț pentru fermierii polonezi.
Măsura luată de Polonia și Ungaria a provocat o dispută în cadrul Uniunii Europene. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat zilele trecute pentru Reuters că astfel de „acțiuni unilaterale” sunt „inacceptabile”.
După ce Rusia a invadat Ucraina, unele porturi ucrainene de la Marea Neagră au fost blocate, iar cantități mari de cereale ucrainene, care sunt mai ieftine decât cele produse în UE, au rămas în statele central-europene din cauza blocajelor logistice, ceea ce a afectat prețurile și vânzările fermierilor locali.