Peskov declară că Moscova nu vede progrese serioase în negocierile de pace cu Kievul

Moscova nu poate afirma ceva foarte promițător sau progrese în negocierile dintre Federația Rusă și Ucraina, mai este mult de muncă, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, răspunzând la o întrebare despre discuțiile dintre Rusia și Ucraina care au avut loc cu o zi înainte la Istanbul, scrie Tass.
„Ceea ce este pozitiv este că partea ucraineană, cel puțin, a început să formuleze concret și să pună pe hârtie ceea ce își propune. În rest, nu putem afirma nimic foarte promițător, niște descoperiri, există încă mult de lucru”, a declarat Peskov.
Întâlnirea dintre președintele rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelensky este posibilă concomitent cu parafarea acordului dintre Federația Rusă și Ucraina la nivelul Ministerului de Externe. Asta a declarat Vladimir Medinsky, asistentul prezidențial și șeful delegației ruse pentru negocierile cu Ucraina, după discuțiile cu delegația rusă desfășurate marți, 29 martie la Istanbul.
Medinsky a spus că „Rusia face doi pași către Ucraina pentru detensionare”.
O nouă rundă de negocieri între Ucraina și Federația Rusă a avut loc marți, 29 martie, la Istanbul. Aceasta a fost prima întâlnire față în față a părților de la 7 martie, când au avut loc negocieri în regiunea Brest din Belarus. După aceea, delegațiile au comunicat prin videoconferință.