Pentagonul a anunțat un ajutor militar suplimentar pentru Ucraina în valoare de 300 de milioane de dolari
Pentagonul a anunțat un ajutor militar suplimentar pentru Ucraina în valoare de 300 de milioane de dolari.
„Statele Unite au angajat deja peste 2,3 miliarde de dolari în asistenţă militară pentru Ucraina de când administraţia Biden a preluat mandatul, dintre care peste 1,6 miliarde de dolari în asistenţă militară după invazia neprovocată şi premeditată din partea Rusiei”, a spus John Kirby conform Agerpres.
Noul pachet de asistenţă include sisteme de rachete ghidate prin laser, drone kamikaze Switchblade, precum şi drone uşoare de tip Puma.
„Această decizie subliniază angajamentul neclintit al Statelor Unite faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în sprijinul campaniei sale eroice de respingere a războiului decis de Rusia”, a declarat purtătorul de cuvânt John Kirby în comunicatul său de presă.