PDM și-a schimbat denumirea. Formațiunea și-a ales și un nou președinte

Partidul Democrat din Moldova și-a schimbat denumirea, iar odată cu asta și-a ales și un nou președinte. Deciziile au fost adoptate duminică, în cadrul Congresului X extraordinar al formațiunii.
PDM și-a schimbat denumirea în Partidul Social Democrat European (PSDE), iar președinte al noii formațiuni a fost ales Ion Sula, președinte al OT PDM Ialoveni, ex-ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, ex-director al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
PDM a rămas fără președinte după ce, la 16 octombrie 2021, Pavel Filip a anunțat că se retrage de la conducerea formațiunii. De atunci, interimatul funcției de președinte al formațiunii a fost asigurat de Monica Babuc.
