Parlamentul European se pregăstește de prima sesiune plenară la Strasbourg de la începutul pandemiei
Sute de europarlamentari se deplasează la Strasbourg pentru prima sesiune a Parlamentului European de la începutul pandemiei COVID-19. Revenirea la Strasbourg este considerată de mulți dintre eurodeputați prea rapidă, scrie novinite.com.
Potrivit sursei citate, eurodeputații vor fi supuși unor controale: verificarea temperaturii corporale, purtarea măștii sanitare, interdicția de circulație pe timpul nopții și carantina obligatorie la revenirea lor în Belgia, dacă perioada în care se află pe teritoriul acestei țări depășește 48 de ore.
Rasa Jukneviciene, o europarlamentară lituaniană de centru-dreapta, a declarat într-o scrisoare adresată lui David Sassoli, președintele Parlamentului European, că întoarcerea la Strasbourg este prea rapidă și implică riscuri sanitare.
În conformitate cu legislația UE, parlamentul trebuie să organizeze anual 12 sesiuni plenare de câte trei zile în orașul Strasbourg. Ultima sesiune a Parlamentului European a avut loc în februarie 2020. Susținătorii unui sediu unic de la Bruxelles acuză costurile ridicate de (114 milioane de euro pe an) ale deplasărilor unui număr de 2 500 din aparatul administrativ al Parlamentului European.
Președintele francez, Emmanuel Macron, și-a exprimat nemulțumirea față de deciziile președintelui PE David Sassoli de a anula, din cauza pandemiei, numeroase ședințe ale Parlamentului European care se desfășoară la Strasbourg.
Mulţi europarlamentari vor putea lua parte de la distanţă, prin videoconferinţă, la sesiunea plenară care începe luni la Strasbourg, în timp ce secretariatul Parlamentului European a trimis doar o treime din personalul care de obicei se deplasează în oraşul francez pentru aceste sesiuni.
De la începutul epidemiei, sesiunile Parlamentului European au avut loc în general prin videoconferinţă, cu prezenţă redusă a europarlamentarilor şi echipelor acestora. Ultima sesiune plenară care a avut loc la Strasbourg a fost cea din 10-13 februarie 2020.