Parlamentul Estoniei a adoptat o lege care interzice, practic, activitatea Bisericii Ortodoxe Ruse

Parlamentul Estoniei a adoptat o lege care, în practică, interzice activitatea Bisericii Ortodoxe Ruse (BOR) pe teritoriul țării. Legea urmează să fie promulgată de președintele Alar Karis, scrie Novaya Gazeta.
Dacă legea va fi promulgată, parohiile Bisericii Ortodoxe Creștine Estoniene vor avea două opțiuni: fie să își declare autocefalia și să devină o biserică națională locală, fie să încerce să intre sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Apostolice Estoniene, aflată sub autoritatea Patriarhatului Ecumenic de la Constantinopol.
„Bisericile, parohiile și mănăstirile din Estonia nu pot fi subordonate și nici legate prin contracte, documente sau relații economice de un cult religios, centru spiritual, organism de conducere sau lider religios dintr-un stat străin, dacă acesta reprezintă o amenințare la adresa securității, ordinii constituționale sau a ordinii publice din Estonia”, se arată în textul legii adoptate.
În termen de două luni de la intrarea în vigoare a legii, bisericile și parohiile vor trebui să își modifice statutele, componența conducerii sau activitatea, astfel încât să fie în conformitate cu noile prevederi.