Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice confirmă că în organismul lui Navalny s-a găsit Noviciok
Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a confirmat marţi că în organismul dizidentului rus Alexei Navalny s-a găsit o substanţă de tip Noviciok, transmite AFP, citat de Agerpres.
Laboratoare de specialitate din Germania, Franţa şi Suedia stabiliseră deja că principalul opozant al Kremlinului a fost victima unei otrăviri cu agent neurotoxic de genul celor produşi de cercetătorii militari din fosta Uniune Sovietică.
Navalny, în vârstă de 44 de ani, a fost spitalizat la Berlin după ce i s-a făcut rău la bordul unui avion, în Siberia, în 20 august. El a fost externat în 23 septembrie şi intenţionează să se refacă în Germania. Moscova a respins ipoteza otrăvirii cu Noviciok.
Germania a solicitat oficial asistenţă tehnică din partea OIAC, conform prerogativelor statelor membre în cazul în care consideră că a avut loc un incident în care sunt implicate arme chimice. OIAC a confirmat că probele de sânge şi urină prelevate de la Navalny conţineau un inhibitor de colinesterază, similar cu două substanţe chimice de tip Noviciok, interzise de organizaţie în 2019.
Directorul OIAC, Fernando Arias, a apreciat într-un comunicat că rezultatele constituie ‘un motiv de îngrijorare serioasă’. El a declarat că acum este important ca statele membre să susţină norma la care au aderat în urmă cu peste 25 de ani, când au semnat Convenţia ONU privind armele chimice.
Agenţi din grupul Noviciok, deosebit de periculos, au fost utilizaţi în 2018 pentru otrăvirea fostului agent secret rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia, în oraşul Salisbury din Anglia. Şi atunci, Kremlinul a dezminţit orice implicare a Rusiei, însă cazul a provocat o criză diplomatică.
Sursa. Agerpres