O instanță din Salekhard va examina abia în luna martie plângerea mamei lui Alexei Navalnîi în legătură cu transmiterea corpului neînsuflețit
Tribunalul orașului Salekhard a anunțat că va examina abia în luna martie plângerea mamei lui Alexei Navalnîi, Ludmila Navalnaia, împotriva Comitetului de Investigații al Federației Ruse în legătură cu predarea corpului neînsuflețit al fiului său, care a murit în colonia „Lupul polar”, transmite publicația independentă din Rusia, Meduza.
„Plângerea a fost depusă împotriva unor acțiuni ilegale, decizii. Examinarea este programată pentru 4 martie, o ședință de judecată închisă”, a declarat instanța.
Comitetul de Investigații al Rusiei refuză să predea corpul lui Alexei Navalnîi, afirmând că efectuează o „inspecție” în legătură cu moartea acestuia. Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Yarmish, a declarat pe 19 februarie că autoritățile ruse au prelungit verificarea cu cel puțin două săptămâni, ceea ce înseamnă că aceasta va fi finalizată nu mai devreme de 3 martie 2024.
Opozantul rus Alexei Navalnîi a decedat
Cel mai vehement critic al lui Putin din ultimul deceniu, Alexei Navalnîi, a murit vineri, 16 februarie, în închisoare, la vârsta de 47 de ani. În anunțul Serviciului Federal al Penitenciarelor se spunea că lui Navalnîi i s-a făcut rău după o plimbare și și-a pierdut cunoștința, cauza preliminară asupra căreia insistă autoritățile ruse fiind o tromboză. Prietenii lui Navalnîi și liderii internaționali au condamnat modul în care a decedat politicianul, acuzând autoritățile ruse că se fac vinovate de moartea acestuia.
Iulia Navalnîi, soția opozantului rus, a făcut apel la comunitatea internațională să se unească împotriva președintelui rus Vladimir Putin și a regimului său. Între timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu deține informații cu privire la cauza morții lui Navalnîi: „Este de competența medicilor să afle”.
Trupul neînsuflețit al opozantului s-ar afla la Spitalul Clinic Raional Salekhard, pe acesta fiind identificate vânătăi. Totuși încă nu a fost efectuată autopsia, iar membrii familiei lui Navalnîi încă nu au acces la corpul neînsuflețit al acestuia.