O aeronava a Forțelor Aeriene Române a evacuat în această dimineață din Afganistan patru cetățeni
Aeronava C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a evacuat, în dimineața zilei de vineri, 20 august, patru cetățeni de pe aeroportul internațional din Kabul. Acesta a fost al doilea zbor la Kabul al aeronavei militare de transport românești.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne al României, aeronava a reușit evacuarea unui cetățean român, angajat al unei agenții NATO, aflat deja pe aeroportul internațional din Kabul, precum și a trei cetățeni din alte state: un cetățean bulgar, unul britanic și unul american.
Ulterior preluării celor patru cetățeni, aeronava a decolat cu destinația Islamabad, unde a ajuns în condiții de siguranță, fiind asistată la sosire de personalul Ambasadei României în Pakistan. Aeronava va staționa aici în perioada următoare, fiind pregătită să se deplaseze din nou la Kabul pentru evacuarea altor cetățeni atunci când aceștia vor ajunge în aeroportul internațional. Cetățeanul român evacuat va fi găzduit momentan la Islamabad, urmând a fi repatriat în România.
Pe 18 august, aeronava C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a aterizat pe aeroportul internațional din Kabul și a evacuat un alt cetățean român, angajat al unei agenții NATO, care a solicitat repatrierea.
Cetățeanul evacuat va fi găzduit momentan la Islamabad, urmând a fi repatriat, după finalizarea misiunii aeronavei române.
Potrivit Ministerului Apărării din România, condițiile de securitate deosebit de dificile din Kabul au făcut ca accesul altor grupuri de cetățeni români spre aeroport să nu poată fi realizat până la momentul prezenței aeronavei militare pe aeroport.
Accesul către aeroport este îngreunat și de procedurile de verificare de la diferite puncte de control și de numărul ridicat de persoane interesate să ajungă la aeroport. De altfel, există și alți cetățeni ai unor state europene sau aliate care nu au putut ajunge la aeroport pentru a fi preluați de aeronavele trimise de statele lor.
Celula de criză interinstituțională a efectuat deja demersurile necesare pentru identificarea, validarea și contactarea unui număr de cetățeni afgani, foști colaboratori ai trupelor române pe perioada desfășurării misiunii acestora în Afganistan, respectiv studenți bursieri ai statului român cu studii în derulare sau care au fost acceptați la studii în România. În măsura în care aceștia vor putea ajunge în aeroportul internațional din Kabul, aceștia vor fi preluați spre evacuare cu aeronava militară românească.
Ca și în cazul cetățenilor români preluați deja, Celula de criză interinstituțională va acționa pentru a prelua cetățenii români care au solicitat repatrierea de îndată ce sunt întrunite condițiile de preluare din aeroport și pentru a-i evacua aerian de îndată ce va fi posibil.