Noi informații despre grupul Wagner. Comandantul superior al companiei militare private declară că mercenarii Wagner se pregătesc să se mute în Belarus
Luptătorii mercenari ai grupului Wagner al lui Yevgeny Prigojin se pregătesc să se mute în Belarus în condițiile unui acord care le-a dezamorsat revolta împotriva conducerii militare a Rusiei, a declarat un comandant superior al grupului, informează Reuters făcând referință la un interviu cu unul dintre comandanții superiori ai grupului Wagner.
Anton Yelizarov, al cărui nume de cod este „Lotus”, a fost citat sâmbătă de un canal de Telegram spunând că luptătorii își iau vacanță până la începutul lunii august, la ordinul lui Prigojin, înainte de a se muta în Belarus.
„Trebuie să pregătim baze, terenuri de antrenament, să ne coordonăm cu guvernele și administrațiile locale, să organizăm interacțiunea cu agențiile de aplicare a legii din Belarus și să stabilim logistica”, a spus Yelizarov.
Cu toate acestea, Reuters nu a putut verifica autenticitatea interviului.
Prigojin, însă, continuă să stea în umbră, așa cum a făcut-o în ultimele două săptămâni. El nu a postat nimic pe canalul său de Telegram din 26 iunie, atunci când a apărat acțiunile luptătorilor săi din cadrul revoltei.
Conform acordului care a pus capăt revoltei, Prigojin trebuia să se mute în Belarus, iar mercenarii grupului Wagner au avut opțiunea de a se muta cu el în Belarus sau de a se alătura forțelor armate ale Rusiei.
Cu toate acestea, președintele belarus Alexander Lukașenko a declarat joi că Prigojin și mii de luptători ai săi se află încă în Rusia, ridicând întrebări cu privire la implementarea acordului.
De la revolta din 23-24 iunie încoace, în care luptătorii Wagner au ocupat pentru scurt timp un oraș din sudul Rusiei și se îndreptau către Moscova, locul exact al lui Prigojin și a mercenarilor săi nu este a fost stabilit.