„Naftogaz”: Astăzi nu există acorduri cu Rusia privind tranzitul de gaz
Material de pe Hromadske
„Naftogaz” anunță că Ucraina și Federația Rusă nu a încheiat vreun acord, nici măcar preliminar, cu privire la viitorul tranzit al gazelor rusești prin intermediul sistemului de transport al gazelor din Ucraina.
Compania precizează că negocierile dintre Ucraina și Rusia sunt în desfășurare atât la nivel de experți, cât și la nivel politic, cu participarea reprezentanților Comisiei Europene.
La 13 decembrie, Viena a găzduit consultările tehnice la nivelul companiei cu privire la continuarea tranzitului gazelor rusești în Europa prin sistemul de transport al gazelor din Ucraina. Anterior, directorul companiei „Naftogaz”, Iurii Vitrenko, a declarat că la 13 decembrie expiră termenul pentru încheierea unui contract pe termen lung pentru tranzitul de gaze în Europa începând cu 1 ianuarie 2020.
Președintele Ucrainei a menționat anterior că un nou contract cu Rusia nu va fi încheiat doar pentru un an, așa cum solicită partea rusă.
La rândul său, ministrul energiei al Ucrainei a declarat că cele două părți ar putea începe, în curând, să discute detaliile noului acord privind tranzitul de gaze, în special durata acestuia, volumele de tranzit și tarifele de tranzit. Totodată, partea ucraineană precizează că restabilirea livrărilor de gaze depinde în mod direct de rambursarea de către Gazprom a datoriei sale în baza deciziilor arbitrajului de la Stockholm de 3 miliarde de dolari.
O nouă rundă de negocieri trebuia să aibă loc pe 5 decembrie, însă această întâlnire nu a avut loc.