Moldovenii aflați în Fâșia Gaza vor fi evacuați marți în Egipt, anunță MAEIE
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) informează marți, 7 noiembrie, că a primit acceptul de la autoritățile israeliene și cele egiptene privind evacuarea cetățenilor moldoveni din Fâșia Gaza, prin punctul de trecere Rafah.
Ambasada R. Moldova de la Tel-Aviv a informat cetățenii R. Moldova cu privire la procedurile necesare, iar evacuarea acestora în Egipt va avea pe parcursul zilei de astăzi, „respectând cerințele de securitate”, precizează MAEIE, într-un comunicat de presă.
„Funcționarul consular detașat de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene se află la punctul de trecere Rafah, unde va întâmpina cetățenii evacuați și va acorda asistența consulară necesară”, se mai arată în comunicat.
Autoritățile au transmis că vor anunța mai târziu despre câți câți cetățeni au fost evacuați din Fâșia Gaza și cum vor fi repatriați din Egipt.
Anterior, 50 de cetățeni moldoveni aflați în Fâșia Gaza au depus cereri de asistență și eventuală evacuare.
În primele ore ale zilei de miercuri, 1 noiembrie, ministrul britanic de Externe James Cleverly a declarat că este „probabil” ca punctul de trecere Rafah să se deschidă astăzi, pentru un prim grup de cetățeni străini. Ulterior, BBC a scris că punctul de trecere s-a deschis, iar în partea din Gaza oamenii se îmbulzesc să treacă.
După ce Qatar a negociat un acord pentru a permite unor persoane să iasă din Gaza, în coordonare cu SUA, Egiptul a deschis porțile. Prioritate au cetățeni străini din Fâșia Gaza, care au nevoie de îngrijiri medicale.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene din R. Moldova a precizat că, în Fâșia Gaza, se află peste 7 000 de cetățeni străini, iar evacuarea acestora se va desfășura gradual.
„Autoritățile noastre au furnizat listele necesare tuturor părților implicate și interacționăm cu Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Arabe Egipt pentru asigurarea evacuării în siguranță a cetățenilor noștri.
Funcționarul consular al Republicii Moldova se află în Egipt pentru a oferi asistența necesară cetățenilor noștri la traversarea punctului de trecere, inclusiv eliberând acte de călătorie provizorie”, a declarat anterior reprezentantul MAEIE, Igor Zaharov.
Punctul de trecere Rafah, de la hotar cu Egipt, este, la momentul actual, singurul punct de evacuare pentru peste 2 milioane de oameni din Fâșia Gaza.