Ministrul ucrainean de Externe a solicitat Occidentului sancționarea „propagandiștilor televiziunii ruse”: „Capetele vorbitoare dorm în siguranţă, apoi intră în direct şi cer atacuri nucleare”
Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a solicitat miercuri, 23 martie, Occidentului sancționarea „propagandiștilor televiziunii ruse”.
„Propagandiştii televiziunii ruse sunt mai răi decât piloţii ruşi. Piloţii măcar riscă să fie doborâţi (…) Sancţionaţi-i pe fiecare dintre ei” a cerut Kuleba într-un mesaj postat pe Twitter.
Russian TV propagandists are worse than even Russian pilots. Pilots at least risk being shot down. Talking heads sleep in safety, then go on air and call for nuclear strikes or invading NATO members. Sanction each one of them. Block all toxic Russian propaganda and its enablers.
— Dmytro Kuleba (@DmytroKuleba) March 23, 2022
„Blocaţi întreaga propagandă rusă toxică şi pe cei care o susţin”, a mai solicitat el.
„Capetele vorbitoare dorm în siguranţă, apoi intră în direct şi cer atacuri nucleare sau invadarea unor membri ai NATO”, a transmis șeful diplomației ucrainene.
Miercuri, 23 martie, este a 28-a zi de război în Ucraina. Trupele ruse continuă bombardamentele în mai multe regiuni din Ucraina. La Mariupol, militarii ruși au continuat să atace cu focuri de artilerie, dar și cu lovituri de la mare distanță.
Duminică, 27 februarie, Vladimir Putin a anunțat că își pune forțele nucleare în stare de alertă, iar într-o decizie fără precedent, Uniunea Europeană a decis să trimită arme Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia a recunoscut, pentru prima dată de la debutul invaziei, că a înregistrat pierderi în Ucraina.