Ministrul infrastructurii din Ucraina: Prejudiciul adus de război infrastructurii – de peste 10 miliarde de dolari
Ministrul infrastructurii, Alexander Kubrakov, anunță că în urma războiului, prejudiciul adus infrastructurii de transport este de peste 10 miliarde de dolari. Este vorba despre drumuri, poduri, căi ferate, echipamente și aeroporturi distruse și avariate, potrivit Gazeta.ua.
În același timp, potrivit ministrului infrastructurii, restaurarea majorității obiectelor va dura un an, iar cele mai mari complexe – până la maximum 2 ani.
Ministrul Infrastructurii al Ucrainei, Aleksandr Kubrakov, a vorbit despre asta în cadrul emisiunii Rada.
„Desigur, această tragedie nu este a noastră, acest război nu este al nostru – Ucraina protejează interesele întregii lumi civilizate, nici nu vom restaura această țară singuri. Cu siguranță vom câștiga și cu siguranță vom reconstrui totul”, a spus șeful ministerului.
Războiul continuă în Ucraina și în a treisprezecea zi. Avioanele rusești au bombardat în cursul nopții orașe din estul și centrul Ucrainei. Blocul UE-SUA încearcă să izoleze economic Rusia. Marți, 8 martie, ora 17:00 GMT, (19:00, ora R. Moldova). Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelensky, urmează să susţină un discurs „istoric” în Camera Comunelor, camera inferioară a Parlamentul Regatului Unit.
Duminică, 27 februarie, Vladimir Putin a anunțat că își pune forțele nucleare în stare de alertă, iar într-o decizie fără precedent, Uniunea Europeană a decis să trimită arme Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia a recunoscut, pentru prima dată de la debutul invaziei, că a înregistrat pierderi în Ucraina.