Ministrul de Externe ucrainean, la Bruxelles: „Am venit astăzi aici pentru a discuta trei lucruri importante: arme, arme și arme”
Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a cerut țărilor membre NATO să furnizeze Ucrainei arme pentru a lupta împotriva invaziei ruse.
Dmytro Kuleba participă joi, 7 aprilie, la reuniunea miniștrilor de Externe din statele NATO pentru a discuta noile ajutoare pentru Ucraina.
„Întrevedere cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la sediul NATO din Bruxelles. Am venit astăzi aici pentru a discuta trei lucruri foarte importante: arme, arme și arme. Nevoile urgente ale Ucrainei și soluțiile pe termen lung care vor ajuta Ucraina să învingă”, a spus Kuleba într-o postare pe pagina sa de Tewitter.
Met with Secretary General @jensstoltenberg at NATO HQ in Brussels. I came here today to discuss three most important things: weapons, weapons, and weapons. Ukraine’s urgent needs, the sustainability of supplies, and long-term solutions which will help Ukraine to prevail. pic.twitter.com/247GdqdPwj
— Dmytro Kuleba (@DmytroKuleba) April 7, 2022
Deși Rusia își concentrează acum asaltul în estul Ucrainei, NATO nu a văzut niciun indiciu că obiectivul președintelui rus Vladimir Putin de a controla întreaga țară s-a schimbat, a declarat miercuri, 6 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. El a avertizat că războiul din Ucraina va avea implicații de securitate pe termen lung pentru Europa, indiferent de momentul în care se va încheia.
Miniștrii de Externe ai țărilor NATO se reunesc în perioada 6-7 aprilie pentru a discuta despre intensificarea sprijinului pentru Ucraina.
Anterior, Kievul a cerut tancuri și avioane de luptă pe lângă sistemele de apărare deja furnizate de Occident.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina în primele ore ale zilei de 24 februarie. Acțiunile Rusiei au fost condamnate ferm de SUA, membrii NATO și Uniunea Europeană, precum și de multe alte țări care au impus ulterior sancțiuni împotriva Federației Ruse, inclusiv împotriva oligarhilor ruși și persoanelor apropiate lui Putin.