Ministerul Sănătății din România a declarat epidemie de rujeolă la nivel național
Ministerul Sănătăţii din România a anunţat marţi seara, 5 decembrie, că a declarat epidemie de rujeolă la nivel naţional, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 şi 11 luni, precum şi recuperarea celor nevaccinaţi sau cu schema de vaccinare incompletă, având în vedere creşterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum şi numărul mare de spitalizări în secţiile de pediatrie şi boli infecţioase al copiilor infectaţi, transmite Agerpres.
„În acest moment, se înregistrează aproape 2.000 de cazuri la nivel naţional, în 29 de judeţe”, precizează Ministerul Sănătăţii din România.
De asemenea, autoritățile din sănătate de peste Prut au anunțat că vor derula o campanie de informare a părinţilor, împreună cu medicii de familie, pentru o mai bună aderenţă la programul de vaccinare.
„Rujeola este o boală infecţioasă, care se transmite cu uşurinţă mai ales la copiii nevaccinaţi, iar, uneori, evoluţia este gravă şi pot apărea complicaţii. Menţionăm că acoperirea vaccinală cu prima doză, la nivel naţional, este de 78%, iar cu doza a doua de 62% dintre copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani. Recenta adoptare a Strategiei Naţionale de Vaccinare are în vedere tocmai eliminarea acestor riscuri pentru sănătatea publică, produse de bolile prevenibile prin vaccinare”, a menționat Ministerul Sănătăţii al României.
Zilele trecute, un caz de rujeolă a fost confirmat pe teritoriul R. Moldova la un copil de trei ani din orașul Soroca, revenit recent din Federația Rusă. Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, s-a constatat că atât copilul, cât și persoanele cu care acesta a contactat nu au fost vaccinate împotriva rujeolei.
„Părinții minorului au solicitat asistență medicală după apariția simptomelor caracteristice bolii. Copilul a beneficiat de tratamentul corespunzător”, se precizează în comunicat.
Acesta este al doilea caz de rujeolă înregistrat de la începutul anului curent. Pe parcursul anului 2021 și 2022, în R. Moldova nu au fost raportate cazuri.