Ministerul de Externe anunță că va demara procedura de consultare a diasporei privind repartizarea geografică a secțiilor de votare în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europe (MAEIE) a emis vineri, 30 aprilie, o notă prin care anunță că ministerul de resort va demara procedura de consultare a diasporei privind repartizarea geografică a secțiilor de votare în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie.
În nota MAEIE se menționează că Ministerul de externe a găzduit vineri videoconferința cu șefii misiunilor diplomatice și consulare pe subiectul măsurilor preparatorii privind organizarea în străinătate a alegerilor parlamentare anticipate stabilite pentru data de 11 iulie 2021. În cadrul reuniunii, potrivit MAEIE, secretarul general Eugeniu Revenco a menționat că Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, prin intermediul misiunilor diplomatice, va demara procedura de consultare a diasporei privind repartizarea geografică a secțiilor de votare în cadrul alegerilor parlamentare anticipate.
„În perioada imediat următoare, serviciul diplomatic va purcede la colectarea datelor de la autoritățile statelor de reședință cu privire la numărul cetățenilor moldoveni stabiliți peste hotare, măsurile de protecție sanitară aplicabile la secțiile de votare din străinătate și măsurile adoptate de autoritățile din statul de reședință în contextul pandemiei de COVID-19, inclusiv în contextul deplasării către/dinspre secția de votare.
Concomitent, șefilor de misiuni le-a fost prezentată informația publicată de către Comisia Electorală Centrală privind înregistrarea prealabilă, care poate fi realizată de către cetățenii cu drept de vot ai Republicii Moldova, care se află în străinătate și intenționează să voteze la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Menționăm că înregistrarea prealabilă are un caracter informativ și nu impune alegătorilor anumite obligațiuni. În acest context, ministerul de externe a solicitat organizarea sesiunilor informative și a consultărilor cu asociațiile comunităților de moldoveni în străinătate inclusiv pentru buna organizare a procesului din vara anului curent”, se menționează în comunicatul emis de MAEIE.
În context, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene recomandă cetățenilor moldoveni să consulte informațiile oficiale care urmează a fi disponibile în secțiunea dedicată alegerilor parlamentare anticipate din acest an, inclusiv sursele oficiale gestionate de Comisia Electorală Centrală: www.cec.md și www.alegator.md.
Tot aici, reprezentanții MAEIE menționează că în timpul apropiat urmează a fi pus la dispoziție Ghidul alegătorului la secțiile de votare din străinătate, ce va conține informații privind condițiile de exercitare a dreptului de vot la secție, documentele necesare votării, procedura de votare, orarul secțiilor de votare și măsurile specifice de siguranță sanitară adoptate în contextul pandemiei de COVID-19, precum și o rubrică de Întrebări frecvente, care oferă răspunsuri la cele mai frecvente întrebări adresate de cetățenii moldoveni cu privire la exercitarea dreptului de vot la secție.
Curtea Constituțională (CC) a decis miercuri, 28 aprilie, că instituirea stării de urgență de către majoritatea PSRM – ȘOR este neconstituțională, iar în aceste condiții în R. Moldova pot fi organizate și desfășurate alegeri parlamentare anticipate, în contextul în care la 15 aprilie curent CC a constatat că există circumstanțe care justifică dizolvarea Parlamentului de la Chișinău.
- ULTIMA ORĂ! Curtea Constituțională: starea de urgență instituită în R. Moldova este NECONSTITUȚIONALĂ. În aceste condiții Parlamentul poate fi dizolvat
- Mai poate sau nu Parlamentul ales la 24 februarie 2019 să se întrunească în ședințe și să adopte legi, după ce președinta R. Moldova a semnat decretul de dizolvare? Ce spune Constituția
După decizia CC, tot miercuri, la scurt timp președinta R. Moldova, Maia Sandu, a anunțat că a semnat decretul privind dizolvarea Parlamentului de la Chișinău și data la care urmează să fie organizate alegeri parlamentare anticipate – 11 iulie 2021.