Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Ministerul de Externe al Rusiei…

Ministerul de Externe al Rusiei oferă informații despre avionul care a zburat din Sankt Petersburg spre Washington

Sursa foto: gazeta.ru

Ministerul de Externe al Rusiei anunță că avionul IL-96 care a decolat sâmbătă dimineața din Sankt Petersburg spre Washington urmează să-i aducă în Rusia pe diplomații ruși „care au fost declarați persona non grata”.

„Luptătorii de pe frontul informațional imediat au interpretat acest zbor al „aeronavei neidentificate” a companiei „Rossia”, care se îndrepta de la Sankt Petersburg către Washington, drept o încercare a „rușilor de a fugi” și „încercare a Moscovei de a intra în contact cu americanii”, se arată în reacția Ministerul de Externe al Rusiei.

Sâmbătă, 5 martie, a început a zecea zi de război în Ucraina. Portul strategic Mariupol, din estul Ucrainei, este supus unei „blocade” din partea armatei ruse. NATO a anunțat că instituirea unei zone de interdicție aeriană deasupra Ucrainei nu este o opțiune luată în considerare de alianță. Podul feroviar care leagă regiunea transnistreană de Ucraina a fost aruncat în aer „pentru a preveni o invazie”. Mai multe branduri se retrag din Rusia, în timp ce liderul rus Vladimir Putin își izolează populația aproape complet, interzicând rețelele de socializare și o bună parte a mass-media occidentale. UE transmite sancțiuni și mai puternice împotriva Rusiei care, de 10 zile, duce un război în țara vecină.

CRONOLOGIA EVENIMENTELOR DIN UCRAINA: LIVE TEXT/ A zecea zi de război în Ucraina