Mesajul transmis de ambasadorul ucrainean în Germania către autorităților de la Berlin după bombardarea Odesei
Ambasadorul ucrainean în Germania, Andriy Melnyk, a criticat duminică autoritățile germane menționând „că au fost lente în livrarea de arme în Ucraina”. Declarația diplomatului ucrainean vine după atacul cu rachete lansat sâmbătă asupra orașului port Odesa.
Într-un mesaj postat pe Twitter, diplomatul ucrainean a reproșat Germaniei că „întârzie să livreze arme Ucrainei și a spus că, în timp ce țara ezită, ocupanții ruși continuă să omoare ucraineni”.
Melnik a postat pe rețelele de socializare o fotografie cu o femeie din Odesa care a fost ucisă împreună cu copilul ei de 3 luni în atacul cu rachetă de ieri și a făcut un apel către Guvernul german.
Liebe Ampel-Regierung, während Sie seit ACHT Wochen mit schweren modernen🇩🇪Waffen für die Ukraine zögern, darf Russland jeden Tag neue 🇺🇦Frauen & Kinder ermordern. Wie diese junge Mutter mit ihrem Baby, gestern im Raketenbeschuss, in Odesa. Ach so, Sie wollen keinen Atomkrieg. OK pic.twitter.com/DyBlivqCpY
— Andrij Melnyk (@MelnykAndrij) April 24, 2022
„În timp ce ați ezitat opt săptămâni să trimiteți arme germane moderne pentru Ucraina, Rusiei i se permite să ucidă femei și copii ucraineni în fiecare zi. La fel ca această tânără mamă cu un copil care ieri au murit la Odesa sub focul de rachete”, a scris Andriy Melnyk.
Presa din Ucraina a raportat la 23 aprilie că invadatorii ruși au tras șapte rachete spre Odesa, două dintre ele au fost doborâte, iar restul și-au lovit țintele. În urma atacului cu rachete, opt persoane au fost ucise. Printre victime se numără un bebeluș de trei luni și mama lui. Tot în atacul de la Odesa, cel puțin 20 de persoane au fost rănite.