Marea Britanie forțează deportarea a 30 de români după Brexit, în plin lockdown și răspândire a tulpinii noi de Covid
Ministerul de Interne britanic va merge înainte cu deportarea mai multor cetățeni români și polonezi după Brexit, în ciuda faptului că situația sanitară din țară este critică, iar noile măsuri de lockdown interferează cu această măsură, punând în pericol și pe cei deportați, dar și publicul general din țara gazdă și din țările de origine, scrie The Independent.
Cele două zboruri vor trimite înapoi în România și Polonia câte 30 de cetățeni ai celor două țări care au fost deportați din Regatul Unit. Zborul cu destinația România ar urma să ajungă săptămâna viitoare miercuri, iar cel care trebuie să ajungă în Polonia ar trebui să sosească joi.
Este încă neclar, însă, dacă autoritățile poloneze vor permite aterizarea aeronavei, în condițiile în care zborurile din Regatul Unit sunt încă interzise în Polonia din cauza răspândirii necontrolate a noii tulpini de coronavirus.
Ministerul britanic a anunțat că vor fi luate „măsuri adecvate” pentru a preveni răspândirea Covid-19, iar personalul care îi va escorta pe români și polonezi va purta mască, iar persoanelor deportate le va fi verificată temperatura înainte de a părăsi centrele de detenție. Ei vor fi testați doar dacă aceasta este o condiție a țării de destinație.
Decizia guvernului britanic vine în pofida unei recomandări de anul trecut a ONU, care a avertizat că deportările forțate ar putea intensifica răspândirea Covid-19 și în țările gazdă dar și în cele de origine dar și că ele vor pune presiune pe țările de destinație.
În trecut, guvernul britanic a fost obligat să renunțe la niște deportări planificate din cauza apariției unui focar într-un centre detenție. Cu o săptămână înainte, un bărbat deportat din UK în Jamaica fusese testat pozitiv la coronavirus chiar la sosirea în țară.
Pierre Makhlouf, director adjunct al agenției care se ocupă de imigranții ilegali spune că este uluitor faptul că guvernul britanic forțează aceste deportări în situația unui lockdown – „Așa cum guvernul a recunoscut, creșterea numărului de infectări a scăpat de sub control, iar nouă ni se cere să facem sacrificii imense pentru a proteja vieți și pentru a proteja NHS (n. red. – sistemul public de sănătate din Regatul Unit).
Bineînțeles că nu există nicio cale pentru ca aceste zboruri să se desfășoare în siguranță. Acest fapt arată disprețul nu doar pentru viețile celor deportați dar și pentru Regat și pentru țările de destinație”.
Sursa: Digi24, The Independent