Marea Britanie este prima țară care a aprobat vaccinul anti-COVID produs de Pfizer. Va începe distribuția și vaccinarea chiar de săptămâna viitoare
Marea Britanie este prima țară care a aprobat vaccinul anti-COVID produs de Pfizer. Guvernul britanic a acceptat astăzi, 2 decembrie, recomandarea primită de Agenția independentă de reglementare a medicamentelor și produselor medicale (MHRA) de a aproba vaccinul COVID-19 Pfizer-BioNTech pentru utilizare, scrie Biziday care citează BBC.
Primele persoane care vor primi vaccinul sunt cele din grupurile vulnerabile. Marea Britanie a comandat deja 40 de milioane de doze – suficient pentru a vaccina 20 de milioane de oameni, cu câte două doze fiecare.
Este vaccinul care a trecut cel mai rapid de la proiect la realitate din istorie, având nevoie de doar zece luni pentru a urma aceiași pași de dezvoltare care se întind în mod normal pe cinci sau zece ani.
Aproximativ 50 de spitale sunt în regim de așteptare, iar în prezent sunt înființate centre de vaccinare în locuri precum centrele de conferințe. Deși vaccinarea poate începe, oamenii trebuie să rămână vigilenți și să respecte regulile coronavirusului pentru a opri răspândirea, spun experții, potrivit BBC.
Ieri, Agenția Europeană a Medicamentului anunța „că va decide cel mai târziu” pe 29 decembrie o eventuală autorizare a vaccinului Pfizer anti-COVID, iar pe 12 ianuarie în cazul vaccinului Moderna.
Pfizer anunța pe 9 noiembrie că primul vaccin anti-Covid este gata. Compania americană spunea că a trecut de toate fazele de testare clinică și că serul a dovedit o eficiență de peste 90%, rată pe care a corectat-o ulterior la 95%. Un cercetător al echipei care a produs vaccinul Pfizer împotriva coronavirusului declara că “impactul său se va resimți puternic în vară, iar viața ar trebui să revină la normal în iarna viitoare” și că speră la o reducere semnificativă a cazurilor.
Vaccinul Pfizer are nevoie o infrastructură specială de transport și depozitare, fiind necesară păstrarea sa la -71 de grade. Costul unei doze este de 20 de dolari, mai ieftin decât vaccinul Moderna, dar mult mai scump decât cel al Oxford/AstraZeneca.