Lukașenko, un aliat al lui Putin, a promulgat o lege care îi acordă imunitate pe viață împotriva oricărei urmăriri penale
Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, un aliat al lui Putin, a semnat o lege care îi acordă imunitate pe viață împotriva oricărei urmăriri penale și care îi împiedică pe liderii opoziției care trăiesc în exil să candideze la viitoarele alegeri prezidențiale, relatează The Guardian.
Teoretic, legea se aplică oricărui fost președinte și membrilor familiei sale. În realitate, ea este relevantă doar pentru Lukașenko, în vârstă de 69 de ani, care conduce Belarusul de aproape 30 de ani. Noua măsură pare să aibă ca scop consolidarea puterii lui Lukașenko și eliminarea potențialilor contestatari la următoarele alegeri prezidențiale din țară, care ar trebui să aibă loc în 2025.
Legea înăsprește semnificativ cerințele pentru candidații la alegerile prezidențiale și face imposibilă alegerea liderilor opoziției care au fugit în țările vecine în ultimii ani. Doar cetățenii din Belarus care au locuit permanent în țară timp de cel puțin 20 de ani și care nu au avut niciodată un permis de ședere în altă țară sunt eligibili pentru a candida.
Belarusul a fost zguduit de proteste în masă în timpul controversatei realegeri a lui Lukașenko în august 2020 pentru un al șaselea mandat, pe care opoziția și Occidentul au condamnat-o ca fiind frauduloasă. În acel moment, autoritățile belaruse au reținut peste 35 000 de persoane, dintre care multe au fost torturate în arest sau au părăsit țara.
Lukașenko a fost, de asemenea, acuzat de implicare în transferul ilegal de copii din orașele ocupate de ruși din Ucraina în Belarus.
Potrivit textului noii legi, dacă Lukașenko nu va mai fi președinte, „nu va putea fi tras la răspundere pentru acțiunile comise în legătură cu exercitarea puterilor sale prezidențiale”. De asemenea, legea prevede că președintele și membrii familiei sale vor beneficia de protecție de stat pe tot parcursul vieții, de asistență medicală și de asigurări de viață și de sănătate. După demisie, președintele va deveni, de asemenea, membru permanent pe viață al camerei superioare a parlamentului.
Lidera opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia, care a fugit în Lituania în 2020, a declarat că noua lege este răspunsul lui Lukașenko la „teama de un viitor inevitabil”, sugerând că Lukașenko trebuie să fie îngrijorat de ceea ce i se va întâmpla când va părăsi puterea.
„Lukașenko, care a ruinat destinele a mii de belaruși, va fi pedepsit în conformitate cu dreptul internațional și nicio imunitate nu îl va proteja împotriva acestui lucru, este doar o chestiune de timp”, a declarat Tihanovskaia.
Opoziția politică a țării cere o anchetă privind disparițiile politicienilor din opoziție și transferarea copiilor din Ucraina.
„Ne vom asigura că dictatorul va fi adus în fața justiției”, a declarat lidera opoziției belaruse, subliniind că în Belarus se află încă aproximativ 1 500 de prizonieri politici după gratii, inclusiv Ales Bialiatski, laureat al premiului Nobel pentru pace.