Livrările de gaze naturale către Europa prin gazoductul Nord Stream 1 vor fi suspendate timp de trei zile pentru „mentenanţă”, anunță Gazprom
Livrările de gaz rusesc către Europa prin gazoductul Nord Stream 1 vor fi întrerupte timp de trei zile, între 31 august şi 2 septembrie, pentru lucrări de „mentenanţă”, a anunţat vineri compania rusă Gazprom, scrie Agerpres.
„Este necesar să se efectueze o mentenanţă la fiecare 1.000 de ore” de funcţionare, a explicat Gazprom într-un comunicat. După ce lucrările de mentenanţă vor fi încheiate, fluxul de 33 de milioane de metri cubi pe zi va fi reluat.
„Pe 31 august 2022, singura unitate de compresie a gazului Trent 60 va fi oprită timp de trei zile pentru mentenanţă”, la care vor participa tehnicieni ai Siemens, a precizat Gazprom în comunicatul citat.
În consecinţă, „transportul gazului prin gazoductul Nord Stream va fi suspendat timp de trei zile”, a adăugat sursa citată.
„La finalul acestor lucrări şi în absenţa unor disfuncţionalităţi tehnice, livrările de gaz vor fi restabilite la un nivel de 33 de milioane de metri cubi pe zi”, a precizat Gazprom.
Această decizie riscă să acutizeze temerile de penurie în Europa, unde Moscova este acuzată de şantaj energetic, comentează France Presse.
După ce ţările occidentale au impus sancţiuni Moscovei în urma invadării Ucrainei, Rusia a redus de mai multe ori livrările de gaz către Europa, care este puternic dependentă de gazul rusesc.
Rusia reprezenta până anul trecut circa 40% din importurile de gaz din UE.
În ultimele săptămâni, Rusia şi-a justificat aceste reduceri prin faptul că nu i-a fost returnată o turbină Siemens reparată în Canada, despre care Moscova susţine să este esenţială pentru buna funcţionare a gazoductului Nord Stream 1.
Ţările europene acuză Moscova că întârzie revenirea acestei turbine pentru a avea un pretext pentru reducerea livrărilor sale.
O oprire a livrărilor pentru o perioadă de mentenanţă de zece zile în iulie a provocat îngrijorarea ţărilor europene, care fac eforturi de mai multe luni să-şi diversifice sursele de aprovizionare.