Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   LIVE TEXT/ Rușii au atacat…

LIVE TEXT Rușii au atacat un tractor cu drona. Un bărbat a decedat. Război în Ucraina, ziua 1069

Sursa foto: Ukrinform

UPDATE 21:50 Trupele ruse au atacat Hersonul pe 27 ianuarie, raportează șeful administrației regionale, Oleksandr Prokudin. Potrivit datelor, rușii au aruncat explozibili de la o dronă pe un tractor. Ca urmare a bombardamentelor a fost ucis un bărbat în vârstă de 44 de ani.

UPDATE 16:07 Rușii au lovit Stepnogorskul cu bombe ghidate. Potrivit guvernatorului regiunii Zaporijjea, Ivan Fedorov, patru persoane au fost rănite.

„Două femei și doi bărbați au fost răniți. Li se acordă asistența necesară”, a precizat șeful administrației militare regionale.

UPDATE 16:03 Miniștrii de externe ai țărilor Uniunii Europene au convenit să prelungească sancțiunile împotriva Rusiei, anunță Înalta Reprezentantă a UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Kaja Kallas.

„Europa acționează: Miniștrii de Externe ai UE au convenit să prelungească din nou sancțiunile împotriva Rusiei. Această măsură va continua să priveze Moscova de veniturile necesare pentru finanțarea războiului său. Rusia trebuie să plătească pentru pagubele pe care le provoacă”, a scris pe X Kaja Kallas.

Sancțiunile impuse Rusiei, care includ restricții comerciale și înghețarea activelor Băncii Centrale a Rusiei, sunt prelungite la fiecare șase luni. Următorul termen-limită este 31 ianuarie, iar pentru prelungire era necesară o decizie unanimă a tuturor statelor membre ale UE, notează Reuters.

De această dată, însă, UE s-a confruntat cu opoziția Ungariei, nemulțumită de faptul că Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești prin teritoriul său. Anterior, prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, le-a transmis liderilor UE că după inaugurarea lui Donald Trump ca președinte al SUA va decide dacă este de acord cu prelungirea sancțiunilor.

UPDATE 11:40 Trupele ruse au atacatl cu artilerie asupra orașului Nikopol din regiunea Dnipropetrovsk, în dimineața zilei de 27 ianuarie, anunță șeful Administrației militare regionale, Serhîi Lîsac. În urma bombardamentului, cinci bărbați, cu vârste între 30 și 39 de ani, au fost răniți. Toți au fost spitalizați.

De asemenea, bombardamentul a avariat o unitate industrială. A izbucnit un incendiu, care „a fost stins rapid de către salvatori”.

UPDATE 11:35 În ultimele 24 de ore, trupele ruse au bombardat de 10 ori localitățile din regiunea Donețk. Din zona liniei frontului au fost evacuate 103 persoane, inclusiv 9 copii. Un bărbat a fost ucis și patru persoane au fost rănite în regiunea Donețk în urma atacurilor Rusiei, a raportat guvernatorul Vadim Filașkin.

În urma atacurilor din regiune din ultimele 24 de ore, patru blocuri, 20 de case particulare, un garaj, un vehicul și o linie de electricitate.

UPDATE 11:25 Ministerul Afacerilor Interne din Ucraina anunță că lucrările de salvare în orașul Kupeansk fost finalizate. Ieri, 26 ianuarie, în orașul din regiunea Harkiv, forțele ruse au lansat un atac aerian masiv.

În urma atacului, au fost distruse mai multe gospodării private. Salvatorii au scos de sub dărâmături trupurile a două persoane decedate.

UPDATE 9:27 În ultimele 24 de ore, forțele ruse au lansat asupra Ucrainei 104 drone, majoritatea de tip „Shahed”. Militarii ucraineni au doborât 57 de drone rusești, iar alte 39 au fost „pierdute”, conform Forțelor Armate ale Ucrainei. Cele 57 de drone au fost doborâte în regiunile Kiev, Mîkolaiv, Harkiv, Poltava, Sumî, Dnipropetrovsk, Hmelnîțkîi, Jîtomîr, Vinnîțea și Ivano-Frankivsk.

„În urma atacului cu drone rusești, au fost afectate regiunile Dnipropetrovsk, Sumî, Ivano-Frankivsk și Kiev. Au fost avariate obiective de infrastructură, blocuri de locuințe și case particulare. Conform informațiilor preliminare, nu s-au înregistrat victime, iar celor afectați li se oferă ajutor. Serviciile speciale lucrează pentru a elimina consecințele atacului inamic”, se menționează în raport.

UPDATE 9:10 Rusia a pierdut 831 620 de militari în Ucraina de la începutul războiului, potrivit unui raport publicat pe 27 ianuarie de Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei. Acest număr include 1 430 de pierderi suferite de forțele ruse doar în ultimele 24 de ore.