Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   LIVE TEXT/ A 68-a zi…

LIVE TEXT A 68-a zi de război în Ucraina. Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei: Forțele ruse creează în mod artificial crize umanitare și economice

Sursa foto: Reuters

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei susține că, duminică, trupele ruse și-au continuat ofensiva în direcția Donețk. Prima doamnă a SUA, Jill Biden, va efectua vizite în România și Slovacia în această săptămână, în semn de sprijin pentru familiile ucrainene strămutate din cauza războiului provocat de Rusia în Ucraina. Autoritățile ucrainene susțin că un depozit de cereale din regiunea Dnipropetrovsk a fost distrus de o rachetă rusească.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina, în primele ore ale zilei de 24 februarie. Acțiunile Rusiei au fost condamnate ferm de SUA, membrii NATO și Uniunea Europeană, precum și de multe alte țări care au impus ulterior sancțiuni împotriva Federației Ruse, inclusiv împotriva oligarhilor ruși și persoanelor apropiate lui Putin.

Cronologia evenimentelor din Ucraina. Luni, 2 mai. LIVE TEXT:

UPDATE 21:04 Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei susține că forțele ruse creează în mod artificial crize umanitare și economice în teritoriile ocupate temporar.

„În teritoriile ocupate temporar, ocupanții ruși creează în mod artificial crize umanitare și economice. Există o lipsă de medicamente în zonele populate, gama de magazine alimentare este limitată, iar instituțiile bancare nu funcționează”, se arată în raport.

UPDATE 20:06 Șeful administrației militare regionale Odesa, Maxim Marchenko, anunță că sunt morți și răniți în urma atacului cu rachete asupra orașului Odesa.

„Inamicul a lansat un atac cu rachete asupra uneia dintre facilitățile de infrastructură din Odesa. Din păcate, există morți și răniți”, a declarat Marchenko.

UPDATE 19:20 Mai multe explozii puternice au fost auzite luni seară în Odesa și Nikolaiev, din sudul Ucrainei, informează unian.net.

În orașele respective au fost activate alertele de raid aerian.

Deocamdată nu există informații oficiale despre explozii.

UPDATE 18:45 233 de localități din regiunea Donețk au rămas fără curent electric din cauza operațiunilor militare active, scrie presa ucraineană.

„Din cauza bombardamentelor, echipamentele electrice și liniile de curent sunt deteriorate în mod regulat. Specialiștii companiei așteaptă permisiunea din partea Forțelor Armate ucrainene pentru a efectua reparații la linii”, anunță serviciul de presa al unui furnizor ucrainean de energie electrică.

UPDATE 17:40 Orașul Mariupol se află predominant sub controlul forțelor armate ruse, susține purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, Oleksandr Motuzyanik, scrie novosti.dn.ua.

„Situația din Mariupol este extrem de dificilă. Ocupanții continuă să blocheze unitățile noastre din apropierea uzinei Azovstal, blocând coridoarele umanitare. Există anumite aranjamente pentru un coridor de evacuare astăzi”, a spus el.

Motuzyanik a declarat că militarii ruși comit crime, prin faptul că încearcă să ducă oamenii cu forța pe teritoriul rusesc.

Peste o sută de civili din Mariupol, care s-au adăpostit la uzina Azovstal din Mariupol timp de două luni, au ajuns astăzi în orașul Zaporojie cu autobuzele de evacuare.

UPDATE 16:50 Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) susține că aproximativ 900 de soldați ruși, care au comis „crime împotriva civililor din regiunea Kiev”, au fost identificați.

„SBU continuă să documenteze fiecare deturnător rus. Anchetatorii și unitățile operaționale ale serviciului au intervievat aproape 7.000 de martori ai atrocităților inamicului”, anunță SBU.

Potrivit SBU, au fost demascate aproximativ 100 de persoane care ajutau trupele ruse în regiunea Kiev.

UPDATE 15:55 Trupele ruse au distrus o clădire cu valoare istorică din regiunea Lugansk. Gimnaziul din Lisichansk a ars din temelii, scrie unian.net.

Potrivit șefului administrației regionale de stat din Lugansk, Serghei Gaidai, clădirea a fost construită în urmă cu peste 100 de ani de către cetățeni belgieni.

„A fost printre primele 100 cele mai bune școli din țară. A rezistat la două războaie mondiale și la o bătălie pentru oraș în 2014, dar a ars din cauza unor animale în 2022″, spune Gaidai.

Incidentul a avut loc pe 1 mai, când în sala de sport a izbucnit un incendiu din cauza bombardamentelor rusești.

Gimnaziul a fost construit la sfârșitul secolului al XIX-lea și face parte din ansamblul patrimoniului arhitectural belgian din Lisichansk.

Sursa foto: unian.net

UPDATE 15:10 Peste o sută de civili din Mariupol, care s-au adăpostit timp de două luni la uzina Azovstal, au ajuns în orașul Zaporojie cu autobuze de evacuare.

Potrivit serviciul militar de ordine publică din cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei, civilii beneficiază de mese calde, medicamente și alimente. Totodată, autoritățile ucrainene susțin că mai mulți oameni primesc ajutor psihologic.

Toate persoanele evacuate vor primi adăpost în Zaporojie.

Evacuarea civililor din Azovstal a început la sfârșitul săptămânii trecute. Ucraina și Rusia au reușit să coordoneze plecarea oamenilor prin medierea ONU și a Comitetului Internațional al Crucii Roșii.

Ministerul rus al Apărării spune că 46 de persoane au părăsit Azovstal și casele din apropiere pe 30 aprilie, iar alți 80 de civili au fost evacuați de pe teritoriul uzinei pe 1 mai.

Astăzi, evacuarea civililor din Azovstal continuă. În același timp, Rusia refuză să deschidă un coridor de evacuare pentru militarii ucraineni răniți care au rămas în buncărele uzinei.

UPDATE 14:02 Forțele ruse au lansat un nou atac cu rachete asupra unui pod strategic peste estuarul râului Nistru de lângă Odesa, scrie unian.net.

„A avut loc un atac cu rachete asupra podului peste estuarul Nistrului. Informația este în curs de clarificare”, a declarat purtătorul de cuvânt al șefului administrației militare regionale din Odesa, Serghei Bratchuk.

Comandamentul Operațional „Sud” a confirmat, de asemenea, atacul rusesc asupra podului peste estuarul râului Nistru.

„În regiunea Odesa a avut loc un atac cu 3 rachete. Inamicul continuă să distrugă podul nefuncțional peste estuarul Nistrului. Informațiile privind pagubele și victimele sunt în curs de clarificare”, se arată în raport.

UPDATE 13:15 Ucraina și-a închis în mod oficial cele patru porturi maritime din Marea Neagră și Azov, pe care forțele rusești le-au capturat, a anunțat luni Ministerul ucrainean al Agriculturii.

Porturile Mariupol, Berdiansk și Skadovsk de la Marea Azov și portul Herson de la Marea Neagră au fost închise „până la restabilirea controlului”, a precizat ministerul.

„Adoptarea acestei măsuri este cauzată de imposibilitatea deservirii navelor și pasagerilor, desfășurării de mărfuri, transporturi și alte activități economice conexe, asigurând un nivel corespunzător de siguranță a navigației”, a precizat acesta.

Potrivit Reuters, toate porturile maritime ucrainene și-au suspendat activitatea ca urmare a invaziei rusești de la sfârșitul lunii februarie.

Președintele ucrainean Volodimir Zelensky a declarat luni că Ucraina ar putea pierde zeci de milioane de tone de cereale din cauza controlului Rusiei asupra transportului maritim din Marea Neagră, declanșând o criză alimentară care va afecta Europa, Asia și Africa.

„Rusia nu lasă navele să intre sau să iasă, controlează Marea Neagră”, a declarat Zelensky.

UPDATE 12:30 Cel puțin 5,5 milioane de persoane au părăsit Ucraina de la începutul invaziei rusești, potrivit celor mai recente date ale Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR).

UPDATE 12:00 Kremlinul vrea să-și influențeze partenerii din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) pentru a evita sancțiunile occidentale. Magazinele din orașele ucrainene Melitopol și Volnovaha, ocupate de trupele ruse, au început să treacă la utilizarea rublei rusești, arată un raport al Institutului american pentru Studii de Război (ISW). Detalii aici.

UPDATE 11:20 Administrația militară regională Zaporojie anunță că forțele ruse au bombardat duminică orașul ucrainean Orihiv. Două persoane au fost ucise, iar alte patru au fost spitalizate.

„Ieri, armata rusă a lovit infrastructura din Orihiv. Ocupanții au lovit clădirile înalte. În urma bombardamentelor inamice, patru persoane au fost transportate la spital, alți doi bărbați au murit din cauza rănilor provocate de schije”, susțin autoritățile ucrainene.

UPDATE 10:38 Armata ucraineană a distrus două ambarcațiuni rusești, luni dimineață, în apropiere de Insula Șerpilor, anunță comandatul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valerii Zaluzhniy.

„Două ambarcațiuni rusești de tip Raptor au fost distruse în apropiere de Insula Șerpilor în zorii zilei de astăzi”, a spus el.

Potrivit autorităților ucrainene, forțele armate ucrainene au lansat lovituri asupra pozițiilor trupelor ruse de pe Insula Șerpilor, lovind un post de comandă și distrugând sistemul de rachete Strela-10.

UPDATE 10:30 Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, spune că Moscova nu va grăbi, în mod artificial, termenul de încheiere a operațiunii militare speciale din Ucraina până pe 9 Mai, scrie TASS, agenție de presă afiliată Kremlinului.

„Armata noastră nu-și va adapta artificial acțiunile în funcție de o anumită dată, nici măcar dacă este vorba despre Ziua Victoriei. Vom sărbători în mod solemn ziua de 9 Mai, așa cum o facem întotdeauna”, a declarat Lavrov.

Într-un interviu pentru compania italiană Mediaset, ministrul rus de Externe a spus că ritmul „operațiunii militare speciale” din Ucraina depinde în primul rând de „necesitatea de a minimiza orice risc pentru civili și militari ruși”. El a declarat că printre sarcinile „operațiunii” se numără „protejarea și asigurarea securității populației civile și absența pe teritoriul Ucrainei, cât și pe teritoriul Federației Ruse, a oricăror amenințări legate de arme ofensive și de nazificare”.

UPDATE 09:45 Trupele ruse au lansat duminică un atac cu rachete asupra regiunii Dnipropetrovsk.

Potrivit șefului administrației militare regionale Dnipropetrovsk, Valentin Reznichenko, un depozit de cereale a fost distrus de o rachetă rusească.

„Racheta a distrus un depozit de cereale. Conform datelor preliminare, nu s-au înregistrat victime. Ei nu au odihnă în depozitele noastre agricole”, a spus Reznichenko.

UPDATE 08:37 Prima doamnă a SUA, Jill Biden, va vizita România și Slovacia în această săptămână, în semn de sprijin pentru familiile ucrainene strămutate din cauza războiului provocat de Rusia în Ucraina, transmite CNN.

Jill Biden se va întâlni cu membri ai armatei Statelor Unite staționate în străinătate, precum și cu oficiali guvernamentali de nivel înalt din ambele țări, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

La București, Jill Biden va avea întrevederi cu membri ai guvernului român, precum și cu lucrători din domeniul ajutorului umanitar.

La Bratislava, Biden se va întâlni cu personalul ambasadei SUA și cu refugiați ucraineni, precum și cu cetățeni slovaci care și-au deschis casele pentru familiile din Ucraina. Peste 250.000 de ucraineni s-au refugiat în Slovacia, o țară cu peste cinci milioane de locuitori.

UPDATE 08:30 Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei susține că, duminică, trupele ruse și-au continuat ofensiva în direcția Donețk. În direcția Severodonețk, forțele ruse și-au concentrat eforturile pentru a prelua controlul deplin asupra orașului Rubijne.

Potrivit autorităților ucrainene, în direcția Slobojanske, trupele ruse continuă să bombardeze Harkiv.

„Ocupanții încearcă să ajungă la granița administrativă a regiunii Herson. Agresorul a efectuat recunoașteri aeriene cu ajutorul a trei UAV-uri în apropiere de Nikolaiev. A tras cu artilerie asupra pozițiilor unităților ucrainene. Amenințarea unor atacuri cu rachete inamice asupra infrastructurii militare și civile de pe teritoriul Republicii Belarus rămâne în vigoare. Se observă că rușii suferă pierderi semnificative, în special în artilerie. Numai pe teritoriul regiunilor Donețk și Lugansk, în ultimele 24 de ore au fost respinse 10 atacuri ale ocupanților, au fost distruse 2 tancuri, 17 sisteme de artilerie, 38 de unități de vehicule blindate de luptă și 10 unități de vehicule inamice”, susține statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

ZdG a urmărit derularea fiecărei zile a războiului din Ucraina. Vedeți, mai jos, cronologia: