71 de zile de război în Ucraina. Israelul susține că Putin și-a cerut scuze după ce Lavrov a spus că Hitler avea origini evreiești
Joi, 5 mai, este a 71-a zi de război în Ucraina. Trupele ruse continuă să bombardeze orașele din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării susține că Rusia vrea să preia controlul deplin asupra accesului la Marea Neagră pentru a slăbi economia Ucrainei. Deși forțele principale ale rușilor sunt concentrate în estul Ucrainei, regiunile din nord, de asemenea, sunt bombardate periodic de trupele rusești. Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei anunță că armata ucraineană a eliberat de sub ocupația rusă mai multe localități din regiunile Nikolaev și Herson.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina, în primele ore ale zilei de 24 februarie. Acțiunile Rusiei au fost condamnate ferm de SUA, membrii NATO și Uniunea Europeană, precum și de multe alte țări care au impus ulterior sancțiuni împotriva Federației Ruse, inclusiv împotriva oligarhilor ruși și persoanelor apropiate lui Putin.
Cronologia evenimentelor din Ucraina. Joi, 5 mai. LIVE TEXT:
UPDATE 21:35 Rusia a declarat joi că ajutorul occidental acordat Kievului a încetinit ofensiva sa în Ucraina, dar nu îi va împiedica victoria, în timp ce au apărut rapoarte contradictorii despre eforturile de salvare a civililor din uzina asediată din orașul devastat Mariupol.
După aproape 10 săptămâni de război care s-a soldat cu mii de morți, a spulberat orașele ucrainene și a dezrădăcinat peste 13 milioane de oameni, Kremlinul a recunoscut că țările occidentale au împiedicat un sfârșit „rapid” al campaniei militare rusești.
UPDATE 21:22 Israelul spune că președintele rus Vladimir Putin i-a cerut scuze premierului israelian Naftali Bennett, pentru afirmațiile ministrului rus de Externe Serghei Lavrov potrivit cărora dictatorul nazist Adolf Hitler ar fi avut origini evreiești, potrivit CNN și TASS care citează Rete-4. Kremlinul, în schimb, nu a făcut nicio referire la acest scandal și nici la scuzele lui Putin, în comunicatul transmis pe tema discuției dintre cei doi.
Președintele rus Vladimir Putin și premierului israelian Naftali Bennett au avut joi o discuție telefonică.
„Prim-ministrul a acceptat scuzele președintelui Putin pentru remarcile lui Lavrov și i-a mulțumit pentru clarificarea atitudinii față de poporul evreu și memoria Holocaustului”, a transmis Biroul premierului israelian Naftali Bennett.
Kremlinul a transmis un comunicat despre discuția telefonică a celor doi oficiali, fără însă a face vreo referire la disputa diplomatică uriașă izbucnită după ce ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a spus într-un interviu televizat că dictatorul nazist Adolf Hitler avea origini evreiești, iar Israelul a calificat afirmațiiile drept neadevărate, impardonabile și scandaloase.
UPDATE 20:12 Un nou convoi al Națiunilor Unite se îndreaptă către siderurgia Azovstal din orașul ucrainean Mariupol pentru a încerca să evacueze civili, a declarat șeful serviciilor umanitare ONU, Martin Griffiths, relatează CNN.
Martin Griffiths a declarat că speră ca acesta să ajungă la uzina Azovstal din Mariupol până vineri dimineață.
„Acum, convoiul se îndreaptă pentru a ajunge la Azovstal până mâine dimineață, sperăm să-i primească pe acei civili care au rămas în acel iad sumbru de atâtea săptămâni și luni și să-i ducă înapoi în siguranță”, a spus Griffiths.
Noul convoi merge către Azovstal după ce ONU și Crucea Roșie au declarat marți că peste 100 de civili au fost evacuați din subsolurile uzinei Azovstal, unde oficialii ucraineni spun că luptele grele continuă.
UPDATE 19:28 Secretarul NATO Jens Stoltenberg spune că NATO își va intensifica prezența militară la granițele Suediei și în Marea Baltică, chiar din momentul în care țara va depune oficial o eventuală cerere de aderare, scrie Reuters.
Secretarul general al NATO a declarat pentru postul suedez SVT că Alianța are o „obligație puternică” de a garanta securitatea Suediei în timp ce o potențială cerere de aderare va fi analizată. „Sunt convins că vom găsi soluții pentru nevoile de securitate pe care le va avea Suedia într-o perioadă de tranziție”, a adăugat Stoltenberg.
Suedia și Finlanda sunt așteptate să ia o decizie cu privire la cererea de aderare la NATO luna aceasta, în contextul în care anexarea Crimeei în 2014 și invazia Ucrainei de către Rusia a determinat cele două state nordice să-și regândească politicile de securitate.
UPDATE 18:45 Autoritățile ucrainene susțin că forțele ruse au schimbat indicatorul de la intrarea în Mariupol. În locul indicatorului în limba ucraineană și limba engleză, rușii au pus un indicator în care numele orașului este scris doar în limba rusă.
UPDATE 18:28 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, i-a invitat pe cancelarul german, Olaf Scholz, şi pe preşedintele, Frank-Walter Steinmeier, să îl viziteze la Kiev. Într-o postare pe Telegram, Zelensky susține că a discutat cu omologul său german despre „nemulţumirile din trecut” ale celor două state.
Had a good, constructive, important conversation with 🇩🇪 Federal President Mr. Steinmeier. Thanked for strong support for 🇺🇦. Expect it to be intensified. 🇩🇪leadership is important to counter 🇷🇺 aggression. Informed about situation on the frontline, critical situation in Mariupol
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) May 5, 2022
UPDATE 17:20 Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (AESA) a avertizat, joi, că există riscuri mari pentru companiile aeriene din cauza războiului din Ucraina, cum ar fi vizarea accidentală a avioanelor civile, precum şi un risc crescut de atacuri cibernetice.
„După cum au arătat războaiele anterioare, identificarea greşită este uşoară în arenele confuze ale războiului. Dezvoltarea acestui risc este frecventă în rândul tuturor combatanţilor. Dacă adăugăm probabilitatea de blocare a ajutoarelor electronice care pot fi implicate în navigaţie şi/sau… instrumentele de identificare, atunci este uşor să observăm că există potenţialul ca aeronavele nevinovate să fie ţintele rachetelor sau armelor cu radar”, se arată într-un document publicat online.
UPDATE 16:50 Mihail Podoleak, principalul consilier al președintelui Ucrainei, este convins că pe Rusia o așteaptă în viitor o „denazificare” în masă.
„Kremlinul a decis să renunțe la termenul de „denazificare”, deoarece studiile au arătat că rușii nu înțeleg sensul acestuia (…) Acum este momentul potrivit să învețe să scrie, să pronunțe și să înțeleagă corect acest termen. Pentru că denazificarea este ceea ce o așteaptă pe Rusia în viitorul apropiat. Nazismul rus trebuie distrus”, a scris Mihail Podoliak.
Що ж, мушу засмутити всіх прихильників війни. Зараз саме час вчитися правильно писати, вимовляти й тлумачити вказаний термін. Бо денацифікація – це те, що масово чекає на Росію в недалекому майбутньому. Російський нацизм обов’язково маємо знищити. (2/2)
— Михайло Подоляк (@Podolyak_M) May 5, 2022
UPDATE 16:00 Trupele ucrainene au reușit să respingă asaltul rușilor asupra uzinei „Azovstal” din Mariupol, despre asta a anunțat consilierul șefului biroului președintelui Ucrainei, Aleksei Arestovici, scrie unian.net.
UPDATE 15:10 Forțele de apărare ale Ucrainei au lansat operațiuni de contraofensivă în direcțiile Harkov și Izium, anunță comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei Valeri Zalujni.
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat joi dimineața că rușii au pierdut controlul asupra mai multor localități de la granița regiunilor Nikolaev și Herson.
În același timp, rușii continuă să desfășoare operațiuni ofensive pentru a stabili controlul deplin asupra teritoriului regiunilor Donețk și Lugansk și a deține coridorul terestru către Crimeea.
UPDATE 14:20 Președintele Republicii Belarus, Alexandr Lukașenko, susține că „operațiunea specială” din Ucraina a durează prea mult.
„Nu cunosc suficient de bine această problemă pentru a spune dacă merge conform planului, așa cum spun rușii sau așa cum simt eu. Vreau să subliniez încă o dată că simt că această operațiune durează prea mult”, a spus Lukașenko, într-un interviu pentru Associated Press.
UPDATE 13:50 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky a anunțat despre lansarea inițiativei United24 de colectare a fondurilor în sprijinul Ucrainei.
Platforma online va colecta donații în trei domenii: apărare și deminare, asistență umanitară și medicală, și reconstrucția Ucrainei.
Toate fondurile vor merge în conturile Băncii Naționale a Ucrainei pentru ministerele Apărării, Sănătății și Infrastructurii din țară.
UPDATE 12:30 40 de persoane au fost evacuate joi, 5 mai, din regiunea Lugansk, – Serghei Gaidai șeful administrației regionale din Lugansk.
UPDATE 12:05 Șeful administrației regionale Harkov, Oleg Sinegubov, susține că în ultimele 24 de ore trupele ruse au bombardat mai multe clădiri rezidențiale din Harkov. Bombardamentele au continuat și în dimineața zilei de 5 mai. Potrivit datelor preliminare, nu există victime.
UPDATE 11:30 Ministerul ucrainean al Apărării anunță că rușii au pierdut 24 700 de soldați de la începutul invaziei asupra Ucrainei.
UPDATE 10:10 Cel puțin opt civili au fost uciși în regiunea Donețk într-o zi, anunță Poliția regională. De asemenea, douăsprezece persoane au fost rănite și au fost avariate 35 de clădiri, inclusiv case, două fabrici și un internat: 12 dintre acestea au luat foc.
UPDATE 10:00 Rușii au bombardat noaptea trecută orașul Chasov Yar: cel puțin o persoană a murit, a declarat șeful administrației din militare din Donețk, Pavel Kirilenko.
De asemene, au fost avariate șaptesprezece clădiri avariate: Marinka și Avdeevka au fost sub focul trupelor ruse.
UPDATE 9:30 Serghei Kirienko, adjunctul șefului de cabinet al președintelui Vladimir Putin, de află într-o vizită în Mariupol, oraș distrus de trupele rusești. Pe 5 mai, Serghei Kirienko și șeful autoproclamatei republici populare Donețk, Denis Pușilin, au inaugurat un monument al unei bătrâne din Ucraina cu un steag sovietic.
„Acum a fost adăugat un alt simbol [al luptei împotriva fascismului] – bunica Anna. Din păcate, nu știm numele ei complet. Dar cu siguranță vom afla. Și sunt sigur că va exista ocazia să-i mulțumesc și să mă închin până la picioarele ei, pentru că ea a devenit (…) un simbol al luptei împotriva nazismului și fascismului”, a spus Kirienko.
Bătrâna din Ucraina care a refuzat să predea soldaților ucraineni steagul sovietica devenit un adevărat „simbol” al propagandei rusești. Imaginea cu această bătrână a apărut pe mai multe clădiri din teritoriile ocupate ale Ucrainei.
UPDATE 9:00 Miercuri seara un alt grup de oameni salvați de la uzina Azovstal din Mariupol au ajuns la la Zaporojie.
UPDATE 8:50 Ministerul britanic al Apărării susține că Rusia s-ar putea folosi de exercițiile militare din Belarus pentru a crea impresia unei amenințări la adresa Ucrainei și, astfel, pentru a reține forțele ucrainene din nord și a preveni transferul acestora pentru a participa la bătălia pentru Donbas.
Latest Defence Intelligence update on the situation in Ukraine – 05 May 2022
— Ministry of Defence 🇬🇧 (@DefenceHQ) May 5, 2022
Find out more about the UK government’s response: https://t.co/redhrfv2PC
🇺🇦 #StandWithUkraine 🇺🇦 pic.twitter.com/5gt1p5MeT6
UPDATE 8:45 Armata rusă a atacat noaptea trecută orașul Kramatorsk, regiunea Donețk. Cel puțin 25 de civili au fost răniți, a declarat șeful administrației regionale, Pavel Kirilenko.
UPDATE 8:37 Alexandr Mahov, un jurnalist ucrainean în vârstă de 36 de ani, a murit în timpul bătăliilor de lângă Izium, în regiunea Harkov. Postul TV Ukraine24, la care a lucrat Mahov, a declarat că jurnalistul a slujit în armata ucraineană și a relatat despre evenimentele din prima linie.
UPDATE 8:35 Oficiul procurorului general al Ucrainei anunță că, de la începutul războiului, în Ucraina au murit 221 de copii, iar 408 au fost răniți.
Cele mai multe victime în rândul copiilor, potrivit autorităților ucrainene, sunt în regiunea Donețk – 139, regiunea Kiev – 116, regiunea Harkov – 95, Cernihiv – 68, Nikolaev – 44, Lugansk – 37, Zaporojie – 27, Herson – 46, Sumî – 16, Jitomir – 15.
De asemenea, oficiul procurorului general al Ucrainei anunță că, în urma bombardamentelor rusești 1584 de instituții de învățământ au fost avariate, iar 118 dintre ele sunt complet distruse.
UPDATE 8:20 Potrivit autorităților din regiunea Lugansk, cel puțin cinci persoane au murit miercuri din cauza bombardamentelor rusești.
Șeful administrației regionale, Serghei Gaidai, a declarat că pe 4 mai armata rusă a lansat 24 de atacuri devastatoare asupra orașelor Severodonețk, Lisiciansk și Gosrki și Popasna. Până în prezent, au fost găsite și identificate cadavrele a cinci civili. Cel puțin 23 de case au fost avariate.
UPDATE 8:00 Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei anunță că armata ucraineană a eliberat de sub ocupația rusă mai multe localități din regiunile Nikolaev și Herson.
UPDATE 7:50 Rusia continuă atacurile asupra orașelor cheie – Odesa, Herson și Mariupol. Trupele ruse intenționează să preia controlul deplin asupra accesului la Marea Neagră pentru a slăbi economia Ucrainei, anunță Ministerul britanic al Apărării.
Operațiunile terestre ale forțelor ruse sunt concentrate în estul Ucrainei, dar Rusia continuă să lanseze lovituri cu rachete în toată țara pentru a intimida și a demoraliza.
Latest Defence Intelligence update on the situation in Ukraine – 04 May 2022
— Ministry of Defence 🇬🇧 (@DefenceHQ) May 4, 2022
Find out more about the UK government’s response: https://t.co/dlWsZ2qH6U
🇺🇦 #StandWithUkraine 🇺🇦 pic.twitter.com/kjghrN0dYT
ZdG a urmărit derularea fiecărei zile a războiului din Ucraina. Vedeți, mai jos, cronologia:
- LIVE TEXT: Ziua 0. Cronologia zilelor care au precedat războiul
- LIVE TEXT: Prima zi de război, după ce Putin a atacat Ucraina. (joi, 24 februarie)
- LIVE TEXT: Război în Ucraina. Ziua a doua a invaziei (vineri, 25 februarie)
- LIVE TEXT: Ziua a treia de război în Ucraina (sâmbătă, 26 februarie)
- LIVE TEXT: A patra zi de război în Ucraina (duminică, 27 februarie)
- LIVE TEXT: Ziua a cincea de război în Ucraina (luni, 28 februarie)
- LIVE TEXT: A șasea zi de război în Ucraina (marți, 1 martie)
- LIVE TEXT/ A șaptea zi de război în Ucraina (miercuri, 2 martie)
- LIVE TEXT/ A opta zi de război în Ucraina (joi, 3 martie)
- LIVE TEXT/ A noua zi de război în Ucraina (vineri, 4 martie)
- LIVE TEXT/ A zecea zi de război în Ucraina (sâmbătă, 5 martie)
- LIVE TEXT/ A 11-a zi de război în Ucraina (duminică, 6 martie)
- LIVE TEXT/ A 12-a zi de război în Ucraina (luni, 7 martie)
- LIVE TEXT/ A 13-a zi de război în Ucraina (marți, 8 martie)
- LIVE TEXT/ A 14-a zi de război în Ucraina (miercuri, 9 martie)
- LIVE TEXT/ A 15-a zi de război în Ucraina (joi, 10 martie)
- LIVE TEXT/ A 16-a zi de război în Ucraina (vineri, 11 martie)
- LIVE TEXT/ A 17-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 12 martie)
- LIVE TEXT/ A 18-a zi de război în Ucraina (duminică, 13 martie)
- LIVE TEXT/ A 19-a zi de război în Ucraina (luni, 14 ianuarie)
- LIVE TEXT/ A 20-a zi de război în Ucraina (marți, 15 martie)
- LIVE TEXT/ A 21-a zi de război în Ucraina (miercuri, 16 martie)
- LIVE TEXT/ A 22-a zi de război în Ucraina (joi, 17 martie)
- LIVE TEXT/ A 23-a zi de război în Ucraina (vineri, 18 martie)
- LIVE TEXT/ A 24-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 19 martie)
- LIVE TEXT/ A 25-a zi de război în Ucraina (duminică, 20 martie)
- LIVE TEXT/ A 26-a zi de război în Ucraina (luni, 21 martie)
- LIVE TEXT/ A 27-a zi de război în Ucraina (marți, 22 martie)
- LIVE TEXT/ A 28-a zi de război în Ucraina (miercuri, 23 martie)
- LIVE TEXT/ A 29-a zi de război în Ucraina (joi, 24 martie)
- LIVE TEXT/ A 30-a zi de război în Ucraina (vineri, 25 martie)
- LIVE TEXT/ A 31-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 26 martie)
- LIVE TEXT/ A 32-a zi de război în Ucraina (duminică, 27 martie)
- LIVE TEXT/ A 33-a zi de război în Ucraina (luni, 28 martie)
- LIVE TEXT/ A 34-a zi de război în Ucraina (marți, 29 martie)
- LIVE TEXT/ A 35-a zi de război în Ucraina (miercuri, 30 martie)
- LIVE TEXT/ A 36-a zi de război în Ucraina (joi, 31 martie)
- LIVE TEXT/ A 37-a zi de război în Ucraina (vineri, 1 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 38-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 2 aprilie)
- LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 39 (duminică, 3 aprilie)
- LIVE TEXT/ Război în Ucraina. Ziua 40 (luni, 4 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 41-a zi de război în Ucraina (marți, 5 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 42-a zi de război în Ucraina (miercuri, 6 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 43-a zi de război în Ucraina (joi, 7 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 44-a zi de război în Ucraina (vineri, 8 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 45-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 9 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 46-a zi de război în Ucraina (duminică, 10 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 47-a zi de război în Ucraina (luni, 11 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 48-a zi de război în Ucraina (marți, 12 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 49-a zi de război în Ucraina (miercuri, 13 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 50-a zi de război în Ucraina (joi, 14 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 51 zi de război în Ucraina (vineri, 15 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 52 zi de război în Ucraina (sâmbătă, 16 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 53-a zi de război în Ucraina (duminică, 17 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 54-a zi de război în Ucraina (luni, 18 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 55-a zi de război în Ucraina (marți, 19 aprilie)
- LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 56 (miercuri, 20 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 57-a zi de război în Ucraina (joi, 21 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 58-a zi de război în Ucraina (vineri, 22 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 59-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 23 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 60-a zi de război în Ucraina (duminică, 24 aprilie)
- LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 61 (luni, 25 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 62-a zi de război în Ucraina (marți, 26 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 63-a zi de război în Ucraina (miercuri, 27 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 64-a zi de război în Ucraina (joi, 28 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 65-a zi de război în Ucraina (vineri, 29 aprilie)
- LIVE TEXT/ A 66-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 30 aprilie)
- LIVE TEXT/ 67 de zile de război în Ucraina (duminică, 1 mai)
- LIVE TEXT/ A 68-a zi de război în Ucraina (luni, 2 mai)
- LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 69 (marți, 3 mai)
- LIVE TEXT/ A 70-a zi de război în Ucraina (miercuri, 4 mai)