Liderii UE au vorbit la telefon cu Joe Biden și l-au invitat pe viitorul președinte SUA la un summit special cu cei 27 de lideri europeni
Președinții Comisiei Europene și Consiliului European, Ursula von der Leyen, respectiv Charles Michel, au avut luni convorbiri telefonice cu președintele ales al SUA, Joe Biden, cei trei lideri convenind asupra necesității reconstruirii alianței dintre Europa și Statele Unite, în timp ce șeful Consiliului European l-a invitat pe viitorul lider de la Casa Albă să efectueze o vizită la Bruxelles pentru un summit cu cei 27 de șefi de state sau de guverne din UE, transmite Calea Europeană.
„Să reconstruim alianța puternică UE-SUA. Am vorbit cu președintele ales Joe Biden și l-am invitat la o reuniune specială la Bruxelles, anul viitor, cu liderii UE-27. Acum este momentul să ne unim forțele privind COVID-19, clima, securitatea și multilateralismul”, a scris Charles Michel, pe Twitter.
Let’s rebuild a strong #EU #USA alliance 🇪🇺 🇺🇸
— Charles Michel (@eucopresident) November 23, 2020
I just spoke to President-elect @JoeBiden and invited him to a special meeting in Brussels next year with #EU27
Now is the time to join forces on #COVID19 #climate #security #multilateralism pic.twitter.com/knVLutcjGw
Un mesaj pe Twitter a venit și din partea șefei Comisiei Europene, care a subliniat că alegerea lui Joe Biden ca președinte al Statelor Unite este “un nou început pentru parteneriatul global UE-SUA.
„O Uniune Europeană puternică și SUA puternice care lucrează împreună pot configura o agendă globală bazată pe cooperare, multilateralism, solidaritate și valori comune”, a spus Ursula von der Leyen.
Great to speak with President-elect @JoeBiden. I congratulated him on his victory. It is a new beginning for the EU-US global partnership.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) November 23, 2020
A strong 🇪🇺 & strong 🇺🇸 working together can shape the global agenda based on cooperation, multilateralism, solidarity and shared values. pic.twitter.com/6iL1uh0F4S
Într-o serie de convorbiri telefonice avute în urmă cu două săptămâni, președintele ales al SUA Joe Biden le-a comunicat preşedintelui francez, Emmanuel Macron, și cancelarului german Angela Merkel că doreşte “revitalizarea relaţiilor bilaterale şi transatlantice, în special în cadrul NATO şi UE”, după ce aceste raporturi între aliații tradiționali au fost șubrezite de politica administrației Donald Trump și apetitul liderului american pentru coliziune cu UE și Germania.
În același context, șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen a propus ca UE și SUA să pună bazele “unei noi alianțe globale” în care alianța transatlantică să reprezinte coloana vertebrală.
De asemenea, într-un editorial pe blogul său, șeful diplomației europene a îndemnat la pornirea “motorului” transatlantic cu administrația Biden și a afirmat că “ultimii patru ani au accentuat nevoia autonomiei strategice europene”.
Alegerea lui Joe Biden în funcția de președinte al SUA a marcat o reacție promptă și pozitivă din partea liderilor statelor UE și NATO, generând speranța unui nou început pentru relația transatlantică după patru ani în care raporturile cu administrația Trump au fost tensionate, președintele în exercițiu al SUA spunând de multe ori că UE este un “dușman” și că Uniunea a fost creată pentru a profita de pe urma Statelor Unite.
Cu toate acestea, victoria lui Biden a generat și argumente în favoarea unei autonomii strategice europene, care a luat avânt în epoca Trump. miniștrii de externe de la Berlin și de la Paris au formulat, într-un editorial publicat în presa franceză, germană și americană, un argument de edificare a unui “New Deal transatlantic”. Totodată însă, în articol se subliniază semnificaţia consolidării suveranităţii europene în materie de securitate. “Noi, europenii, nu ne mai întrebăm doar ce poate face America pentru noi, ci ce ar trebui să facem pentru a ne apăra propria securitate şi a construi un parteneriat transatlantic mai echilibrat. Acestea sunt cele două feţe ale aceleiaşi monede”, au spus miniștrii de externe Heiko Maas și Jean-Yves Le Drian.
Mai mult, într-un amplu interviu pentru Le Grand Continent și intitulat sugestiv “Doctrina Macron”, președintele francez a pledat pentru independența strategică a Europei față de SUA pentru ca UE să fie respectată de aliați. În contrapartidă, ministrul apărării german a subliniat, referindu-se la pledoariile lui Macron, că ideea autonomiei strategice a UE merge prea departe dacă încurajează iluzia că putem garanta securitatea Europei fără NATO și SUA.