Lavrov spune că Rusia va restricționa intrarea în țară a cetățenilor din „țările neprietenoase”
Rusia va restricționa intrarea în țară a cetățenilor din „țările neprietenoase. Declarația a fost făcută luni, 28 martie, de către ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, scrie TASS.
Potrivit lui Lavrov, autoritățile ruse pregătesc un proiect de decret prezidențial în acest sens.
„Un proiect de decret prezidențial este în curs de elaborare cu privire la represalii în legătură cu acțiunile neprietenoase ale unui număr de state străine”, a spus el.
Documentul va impune o serie de restricții la intrarea în Rusia pentru cetățenii „țărilor neprietenoase”.
Ministrul rus de Externe a mai declarat că Moscova vrea să elaboreze un set de măsuri ca răspuns la „acțiunile neprietenoase ale SUA și aliaților săi”.
Lista „statelor neprietenoase” elaborată de Federația Rusia include inclusiv SUA, Canada, statele membre ale Uniunii Europene, Ucraina.