Lanțurile de aprovizionare cu alimente se prăbușesc în Ucraina. ONU: „Magazinele și depozitele sunt aproape goale”
Lanțurile de aprovizionare cu alimente se prăbușesc în Ucraina în urma invaziei ruse, infrastructura fiind distrusă, iar magazinele și depozitele sunt aproape goale, a declarat vineri, 18 martie, Organizația Națiunilor Unite (ONU), scrie Reuters.
La mai bine de trei săptămâni de când președintele rus Vladimir Putin a lansat o invazie pentru a supune ceea ce el numește „un stat artificial care nu merită statutul de națiune”, guvernul Ucrainei este încă în picioare, iar forțele rusești nu au capturat niciun oraș mare.
Trupele rusești au suferit pierderi grele, în timp ce au bombardat zone rezidențiale până la dărâmături, punând pe fugă peste trei milioane de refugiați. Moscova neagă că atacă civili în ceea ce numește o „operațiune specială” de dezarmare a vecinului său.
„Forțele rusești nu au făcut în această săptămână. Forțele ucrainene din jurul Kievului și Mykolaivului continuă să zădărnicească încercările rusești de a înconjura orașele”, a declarat Ministerul britanic al Apărării.
Cel puțin trei explozii au fost auzite în apropierea aeroportului din Lvov vineri dimineață. Primarul orașului Lvov, Andriy Sadovy, a declarat că mai multe rachete au lovit o instalație de întreținere a aeronavelor, distrugând clădirile, dar fără a provoca victime.
Orașul, aflat în apropiere de granița cu Polonia, se află la sute de kilometri de înaintarea Rusiei și a fost una dintre principalele destinații pentru ucrainenii forțați să fugă din zonele de luptă.
Jakob Kern, coordonator de urgență pentru criză în cadrul Programului Alimentar Mondial al ONU, a declarat că „lanțul de aprovizionare cu alimente al Ucrainei se destramă”. Transporturile de mărfuri au încetinit din cauza insecurității și a reticenței șoferilor”.
Kern a declarat că războiul are un impact considerabil asupra prețurilor mondiale la alimente, care au atins maxime istorice, și ar putea provoca „foamete colaterală” în țările sărace din întreaga lume.