La Kiev, oamenii pedalează ca să aprindă luminițele de pe bradul de Crăciun (Video)
La Kiev, trebuie să pedalezi ca să se aprindă luminițele de pe bradul de Crăciun instalat în gara de trenuri. Instalațiile luminoase de sărbătoare sunt alimentate cu electricitate datorită unui generator mecanic cu pedale, relatează canalul de Telegram Nexta Live.
Bradul principal de Crăciun a fost instalat în Piața Sofia din Kiev. Este unul artificial, înalt de 12 metri, decorat cu ghirlande care economisesc energie și se alimentează de la generator, transmite Unian.
Anterior, a apărut o petiție cu propunerea de a nu instala un brad de Crăciun în centrul Kievului în acest an. Cu toate acestea, s-a decis să fie pus. Anul acesta nu vor avea loc concerte tradiționale și nici târguri de sărbători, mai notează sursa citată.