Kremlinul respinge toate acuzațiile cu privire la Bucha. Peskov: Experți de la Ministerul rus al Apărării au descoperit semne de „falsificări video” şi „falsuri” în imagini prezentate de către ucraineni
Rusia respinge „în mod categoric” toate acuzaţiile legate de descoperirea unui număr mare de cadavre de civilila Bucha, în apropiere de Kiev, subliniază luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, scrie Tass.
Peskov îndeamnă liderii străini să nu formuleze „acuzaţii pripite” la adresa Moscovei şi „să asculte cel puţin argumentele ruse”.
„Situația este cu siguranță gravă și aici am cere ca liderii internaționali să nu se grăbească să facă declarații, să facă acuzații mari, dar totuși să solicite informații din diverse surse, măcar să ne asculte argumentele”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
„Informațiile despre uciderile de civili din Bucha „trebuie serios puse la îndoială”, a spus Peskov.
Experţi de la Ministerul rus al Apărării au descoperit semne de „falsificări video” şi „falsuri” în imagini prezentate de către autorităţile ucrainene drept probe ale unui masacru de care acuză Rusia.
El a subliniat că aceste materiale „nu pot fi de încredere”.
„Faptele, succesiunea calendaristică a evenimentelor, de asemenea, nu vorbesc în favoarea fiabilității acestor declarații”, a adăugat Peskov.
„Judecând după ce am văzut, nu putem să avem încredere în aceste imagini vdeo”, declară Dmitri Peskov.
„Rusia doreşte şi reclamă ca acest lucru să facă obiectul unor discuţii internaţionale”, adaugă el.
Rusia a anunţat că a cerut ca luni să aibă loc o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la „provocări pline de ură” comise,acuză Moscova, de către Ucraina la Bucha.
Serviciile secrete ucrainene au obținut și au făcut publică o listă a soldaților ruși ai Brigăzii 64 de puști motorizate care, potrivit autorităților ucrainene, au comis crime de război împotriva poporului ucrainean în orașul Bucha, regiunea Kiev. Detalii aici
Autoritățile ucrainene au anunțat duminică, 3 aprilie, că sute de oameni au fost uciși de armata rusă în orașele de lângă Kiev, care se aflau anterior sub ocupația temporară a rușilor.
Unii oameni au fost împușcați chiar pe drumuri, iar cadavrele au fost lăsate pe străzi. Mulți dintre decedați aveau mâinile legate cu o panglică albă, au mai menționat autoritățile de la Kiev.
Tot autoritățile ucrainene spun că a fost găsit cadavrul șefului dispărut anterior al satului Motyzhin, districtul Buchansky. Lângă el, morți au fost găsiți și soția și fiul acestuia.
Atrocitățile nu se opresc aici. Autoritățile de la Kiev au mai anunțat că femei și copii au fost violați și apoi uciși, iar pentru a șterge urmele rușii au incendiat corpurile neînsuflețite.
În spațiul public au apărut fotografii din satelit ale gropilor comune din Bucha.
Ministerul Apărării al Federației Ruse neagă implicarea soldaților ruși în crimele de la Bucha, argumentând că filmările din Bucha și din alte orașe ar fi „o provocare a radicalilor și un montaj”. La 1 aprilie, ministerul rus a anunțat public o „curățare” a așezărilor.
Comunitatea mondială este revoltată de noile dovezi privind tratamentul Rusiei asupra civililor din Ucraina. Secretarul britanic de externe Elizabeth Truss a scris pe Twitter că este șocată de filmările în care apar oameni uciși și abandonați pe străzi.
Cancelarul german Olaf Scholz a promis sancțiuni și mai mari împotriva Rusiei, în timp ce președintele francez Emmanuel Macron și-a exprimat susținerea pentru Ucraina și a promis o pedeapsă echitabilă pentru cei responsabili.
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul prin care ziua de 4 aprilie 2022 este declarată zi de doliu în toată țara. Doliul este instituit întru comemorarea tuturor victimelor războiului declanșat de către Federația Rusă împotriva Ucrainei, pe 24 februarie 2022, și în „semn de profundă compasiune și solidaritate față de poporul ucrainean”.