Încă un cutremur puternic s-a produs astăzi în Turcia
Un al doilea cutremur a avut loc luni la prânz, 6 februarie, în sud-estul Turciei. Serviciul geologic al SUA a estimat seismul la magnitudine de 7,5. Mai exact, acesta s-a produs în districtul Elbistan din provincia turcă Kahramanmaraș, care se află la aproximativ 80 de mile la nord de Gaziantep, unde a fost localizat epicentrul cutremurului din această dimineață, informează BBC.
Un oficial din cadrul Autorității de gestionare a dezastrelor și a situațiilor de urgență din Turcia a declarat că acesta a fost „independent” de cutremurul din această dimineață.
Cel puțin 70 de morți fuseseră deja raportate în Kahramanmaraș în urma primului cutremur.
Potrivit celor mai recente informații, cel puțin 1.504 persoane au fost ucise în Turcia și Siria, iar alte mii au fost rănite, după ce un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,8 grade a zguduit luni dimineața sudul Turciei.
În Siria, cel puțin 592 de persoane au murit în total, dintre care 371, majoritatea în regiunile Alep, Hama, Latakia și Tartus, potrivit agenției de presă siriene de stat SANA, care a raportat, de asemenea, 1.089 de răniți.
Între timp, grupul „Căștile albe”, cunoscut oficial sub numele de Apărarea Civilă siriană, a raportat, de asemenea, cel puțin 221 de morți și 419 răniți în zonele controlate de opoziție din nord-vestul Siriei.
„Sute de persoane rămân blocate sub dărâmături”, a adăugat Grupul „Căștile albe” pe Twitter.
În Turcia, cel puțin 912 persoane au murit și 5.385 de persoane au fost rănite, a declarat luni președintele turc Recep Tayyip Erdoğan într-un discurs televizat.
Salvatorii lucrează printre dărâmăturile clădirilor prăbușite pentru a găsi supraviețuitori, în timp ce NATO, UE și 45 de țări au oferit asistență în urma dezastrului.
Recent, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au anunțat că R. Moldova este gata să intervină în salvarea victimelor cutremurului devastator produs în această dimineață, 6 februarie, în Turcia și Siria. Astfel, o echipă specializată în Urban Search and Rescue (căutare și salvare urbană), a Inspectoratului General pentru Situații de urgență (IGSU), este gata de intervenție cu 55 de salvatori, cu 12 autospeciale de intervenție complet autonome și 2 câini de căutare.
Conform Mecanismului european de intervenție la dezastre, R. Moldova este în acest moment în așteptare. Odată ce cererea de ajutor a R. Moldova va fi acceptată și va fi identificat un avion pentru transport, echipa de salvatori va zbura către locul dezastrului, conform autorităților.