Împușcături într-o școală din Serbia: un băiat a ucis nouă persoane
Un băiat în vârstă de 14 ani din Belgrad a împușcat mortal opt colegi și un agent de securitate și a rănit o profesoară și pe alți șase elevi după ce a tras focuri de armă miercuri dimineață în incinta școlii pe care o frecventa, a anunțat Ministerul de Interne al Serbiei, scrie Reuters.
Milan Milosevic, tatăl uneia dintre elevele de la școala elementară Vladislav Ribnikar din capitala sârbă, a declarat că fiica sa se afla în clasa în care s-a tras cu arma.
„Ea a reușit să scape. (Băiatul n.r.) …a împușcat-o mai întâi pe profesoară și apoi a început să tragă la întâmplare”, a declarat Milosevic pentru postul de televiziune N1.
Milan Nedeljkovic, primarul districtului central Vracar, unde se află școala, a declarat că medicii se luptă pentru a salva viața profesoarei.
Comunicatul ministerului de interne a precizat că opt copii și un agent de securitate au fost uciși, iar șase copii au fost spitalizați împreună cu profesoara.
Poliția a declarat că un elev de clasa a șaptea a fost arestat în curtea școlii.
„Am văzut paznicul întins sub masă. Am văzut două fete cu sânge pe cămăși. Ei spun că el (cel care a tras) era liniștit și un elev bun. S-a alăturat recent clasei lor”, a adăugat Milosevic, care s-a grăbit să ajungă la școală după împușcături.
Polițiști cu căști și veste antiglonț au izolat zona din jurul școlii.
„Am văzut copii ieșind în fugă din școală, țipând. Părinții au venit, erau în panică. Mai târziu am auzit trei împușcături”, a declarat pentru televiziunea de stat RTS o fată care frecventează un liceu adiacent liceului Vladislav Ribnikar.
Victimele sunt tratate, iar o anchetă privind motivele care au stat la baza împușcăturilor este în curs de desfășurare, se arată într-un comunicat al poliției.
Împușcăturile în masă sunt relativ rare în Serbia, care are o legislație foarte strictă privind armele de foc și a acordat mai multe amnistii proprietarilor pentru a preda sau înregistra armele ilegale. Dar în Balcanii de Vest există sute de mii de arme ilegale în urma războaielor și a tulburărilor din anii 1990.