Harta care arată LIVE răspândirea coronavirusului – Covid 19. Bilanțul a ajuns la 2.626 de morți
Numărul deceselor înregistrate din cauza infectării cu 2019-nCoV a ajuns, marți, la 2.626.
Evoluția epidemiei cu coronavirus poate fi urmărită LIVE cu ajutorul unei hărţi interactive realizate de Centrul pentru Stiință și Ingineria Sistemelor din cadrul Universității John Hopkins.
Harta afișează statistici despre numărul deceselor provocate de coronavirus, precum și cazurile confirmate, din toată lumea.
„Am creat acest tablou de bord deoarece credem că este important ca oamenii să înțeleagă care este situația, pe măsură ce se desfășoară, cu ajutorul unor date din surse transparente. Pentru comunicatea de cercetători, aceste date vor deveni mai valoroase pe măsură ce continuăm să le colectăm în timp”, a explicat inginerul Lauren Gardner, cel care a coordonat proiectul.
Datele afișate de harta interactivă sunt preluate de la Organizația Mondială a Sănătății, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA, Comisia Națională de Sănătate din Republica Populară Chineză și Dingxiangyuan, o rețea socială pentru profesioniștii din sănătate.
Numeroase companii aeriene și-au anulat cursele spre China
Numeroase companii aeriene din lume au anunţat anularea zborurilor către ţara asiatică.
Canada a confirmat al patrulea caz, iar Thailanda a raportat primul caz de transmitere de la om la om.
În Indonezia, 43.000 de muncitori dintr-un complex industrial au fost plasaţi în carantină, a anunţat PT Indonesia Morowali Industrial Park. Motivul – 5.000 dintre ei sunt chinezi, iar dintre aceştia mai mulţi au venit din Wuhan. Niciunul nu a fost depistat pozitiv.
Potrivit unor informaţii apărute în mediul online, China ar ascunde numărul real al deceselor.
William Yang, corespondent în China al Deutsche Welle, a scris pe Twitter că mai mulţi muncitori din crematoriul din Wuhan au confirmat pentru Initium Media, sursă credibilă, după cum a numit-o, că în centrele crematoriului sunt aduse trupuri direct de la spitale. „Există motive să fim sceptici”, a adăugat jurnalistul.
Trupul unui bărbat decedat a stat mai multe ore pe o stradă din Wuhan înainte de a fi luat de serviciile de urgenţă, a constatat un jurnalist de la agenţia AFP. Bărbatul decedat avea 60 de ani şi purta pe faţă o mască medicală.
Wuhan, epicentrul epidemiei, se află în carantină de mai multe zile.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat epidemia declanşată de coronavirusul din China ca fiind o urgenţă globală.
Sursa: News.ro