Germania poartă discuții confidențiale cu autoritățile ucrainene privind garanțiile de securitate
Germania poartă discuții confidențiale cu Kievul cu privire la posibilele garanții de securitate pe care le-ar putea oferi Ucrainei pentru a-i asigura securitatea după invazia Rusiei, a declarat miercuri, 6 aprilie, cancelarul german Olaf Scholz, scrie Reuters.
„Suntem în discuții privind garanțiile de securitate ale Ucrainei. Aceste discuții sunt confidențiale”, a declarat Olaf Scholz.
Ucraina a propus să adere la NATO, lucru pe care Rusia a spus că nu îl poate accepta.
Anterior, președintele fracțiunii „Servitorul Poporului”, David Arakhamia, șeful delegației ucrainene, a spus că Kievul vede următoarele țări ale Consiliului de Securitate al ONU printre garanți: SUA, Marea Britanie, China, Franța, Turcia, Germania, Canada, Italia, Polonia și Israel.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina în primele ore ale zilei de 24 februarie. Acțiunile Rusiei au fost condamnate ferm de SUA, membrii NATO și Uniunea Europeană, precum și de multe alte țări care au impus ulterior sancțiuni împotriva Federației Ruse, inclusiv împotriva oligarhilor ruși și persoanelor apropiate lui Putin.
Miercuri, 16 martie, Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a ordonat Rusiei să suspende invadarea Ucrainei. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a cerut Rusiei să se conformeze „imediat” deciziei Curții de la Haga.
„Federaţia Rusă trebuie să suspende imediat operaţiunile militare pe care le-a început la 24 februarie 2022 pe teritoriul ucrainean”, a transmis Joan Donoghue, judecătoarea preşedintă a Curții, al cărei sediu este la Haga. Curtea de la Haga a luat decizia cu 13 voturi pentru și 2 voturi împotrivă.
Ulterior, Kremlinul a declarat că nu se va conforma ordinului Curții Internaționale de Justiție de la Haga.