Germania instituie lockdown pentru nevaccinați. Angela Merkel și succesorul ei, Olaf Scholz, susțin vaccinarea obligatorie
Germania a anunțat joi, 2 decembrie, instituirea unui lockdown la nivel național care vizează persoanele nevaccinate. În plus, liderii țării, Angel Merkel și succesorul ei, Olaf Scholz, susțin vaccinarea obligatorie, relatează CNN, citat de Digi.
Potrivit noii decizii, germanilor nevaccinați li se va interzice accesul la toate activitățile cu excepția celor esențiale, cum ar fi supermarketurile și farmaciile, pentru a limita răspândirea COVID-19.
Anunțul a fost făcut de cancelarul Angela Merkel și succesorul ei, Olaf Scholz, în urma unei ședințe de criză cu liderii regionali. Cei doi au susținut, de asemenea, propunerea vaccinării obligatorii. Dacă va fi votată în Parlament, aceasta ar putea intra în vigoare din februarie 2022.
În context, Angela Merkel a spus că situația este „foarte gravă” și că e nevoie de un „act de solidaritate națională”.
„Am înțeles că situația este foarte gravă și dorim să luăm măsuri suplimentare pe lângă cele deja luate. Pentru a face acest lucru, al patrulea val trebuie să fie rupt și acest lucru nu s-a întâmplat încă”, a spus ea.
Deciziile Germaniei urmează exemplul Austriei, prima țară care a impus carantină pentru persoanele nevaccinate. De asemenea, Viena a decis vaccinarea obligatorie din februarie, iar cei care refuză să-și facă vaccinul ar putea primi amenzi de până la 7 200 de euro.
Grecia a anunțat că va impune obligativitatea vaccinării împotriva Covid-19 pentru toate persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, o măsură drastică luată într-o perioadă în care țara se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri. Cei care vor refuza să se vaccineze vor fi amendați cu câte 100 de euro în fiecare lună, începând din 16 ianuarie 2022.