GALERIE FOTO Platforma de sprijin pentru R. Moldova: mai multe state europene au anunțat ajutoare financiare
Oficialii europeni adunați la Chișinău, în cadrul Platformei de sprijin pentru R. Moldova, au anunțat mai multe ajutoarea financiare pentru țara noastră, la începutul evenimentului. Franța a anunțat 300 de milioane de euro pentru proiecte sociale, dar și 200 de milioane de euro, în următorii trei ani, pentru proiecte de energie. Germania va susține R. Moldova, în 2024, cu 95 de milioane de euro, iar Marea Britanie va ajuta cu 9 milioane de lire sterline.
„Franța continuă să susțină R. Moldova și să fie partenerul pentru necesitățile pe termen mediu și lung. Iarna se apropie, de aceea anunț contribuția de 300 de milioane de euro în plus pentru a finanța proiecte prin UNHCR (Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați n.r.), prin Programul de Susținere Socială și prin intermediul UNICEF”, a afirmat ministra Afacerilor Externe din Franța Catherine Colonna.
Ministra a declarat că Franța susține strategia R. Moldova „de a se concentra pe infrastructură, conectivitate și reforme structurale, pentru că acestea sunt cheia de a aduce țara mai aproape de UE”.
Alte 40 de milioane de euro vor fi alocate pentru modernizarea sectorului energetic.
„Vom investi în următorii trei ani, în total, 200 de milioane de euro”, a mai transmis Catherine Colonna.
Germania va oferi R. Moldova, în anul 2024, 95 de milioane de euro, a anunțat șefa diplomației germane. Ministra Annalena Baerbock a mai afirmat că Platforma de Sprijin s-ar putea transforma într-o Platformă de Cooperare Strategică permanentă.
Și Marea Britanie a anunțat astăzi o contribuție în valoare de nouă milioane de lire sterline la proiectul M-GROW, gestionat de Banca Mondială și Ministerul Finanțelor din R. Moldova. Acest angajament financiar face parte din ajutorul de zece milioane de lire sterline, promis de către secretarul de stat pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Marii Britanii, James Cleverly, în cadrul vizitei sale la Chișinău din martie 2023.
„Acest ajutor va contribui la livrarea rezultatelor tangibile pentru cetățeni în domenii precum reducerea sărăciei, infrastructură, asigurarea securității energetice, egalitatea de gen și reziliența la schimbările climatice. Contribuția va permite guvernului de la Chișinău să-și consolideze dialogul cu Uniunea Europeană și să devină mai rezistent la interferențele maligne din partea Rusiei și a actorilor criminali controlați de Kremlin. Fondul M-GROW va constitui un mecanism coordonat de finanțare și sprijin, care va ajuta Republica Moldova să facă investiții esențiale și necesare, să-și sporească competivitatea și să-și fortifice eforturile spre o dezvoltare verde, rezilientă, inclusivă și europeană”, conform unui comunicat emis de Ambasada Marii Britanii la Chișinău.
Chișinăul găzduiește marți, 17 octombrie, cea de-a 4-a ediție a Platformei de sprijin pentru R. Moldova, lansată la inițiativa României, Germaniei și Franței. Peste 30 de state și zeci de organizații internaționale și financiare s-au reunit pentru a mobiliza ajutorul necesar pe trei direcții principale în dezvoltarea R. Moldova – suportul bugetar, crearea unui Fond pentru Infrastructură și a Fondului rezidențial pentru eficiență energetică.