Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Friedrich Merz ar urma să-l…

Friedrich Merz ar urma să-l invite pe Netanyahu în Germania, în pofida mandatului internaţional de arestare pe numele premierului israelian

Sursa foto: JACK GUEZ / AFP / Profimedia

Liderul conservatorilor germani şi câştigătorul alegerilor legislative de pe 23 februarie, Friedrich Merz, intenţionează să-l invite pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în vizită oficială în Germania, în pofida extraordinarului mandat internaţional de arestare emis împotriva liderului israelian, relatează DPA, citat de G4Media.

Despre o viitoare vizită a lui Netanyahu în Germania a anunțat Biroul prim-ministrului. Israelul menționează totodată că prim-ministrul a avut o „conversaţie cordială” cu probabilul viitor cancelar al Germaniei duminică seara, pe 23 februarie, după alegeri. În context, Benjamin Netanyahu l-a felicitat Friedrich Merz pentru succesul său.

Biroul lui Netanyahu a descris invitația drept o „provocare deschisă împotriva deciziei scandaloase a Curţii Penale Internaţionale de a-l eticheta pe prim-ministru drept criminal de război”.

Uniunea Creştin Democrată a lui Merz a confirmat convorbirea, dar nu a comentat conţinutul său.

Merz a informat ziarul evreiesc german Jüdische Allgemeine în legătură cu intenţia sa acum aproape două săptămâni: „Sub conducerea mea, premierul israelian va putea călători fără piedici în Germania. Voi găsi modalităţi şi mijloace pentru a face posibil acest lucru”.

În 2024, au fost emise mandate internaţionale de arestare pe numele lui Netanyahu şi al ministrului Apărării israelian de atunci, Yoav Gallant, pentru presupuse crime de război în războiul din Gaza.