Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   FOTO/ Trei persoane ucise și…

FOTO Trei persoane ucise și opt rănite, după un atac armat la o stație de autobuz din Ierusalim

Sursa foto: Reuters

Doi palestinieni au deschis focul la o stație de autobuz joi dimineață, 30 noiembrie, la intrarea în orașul Ierusalim. Potrivit autorităților din Israel, trei persoane au fost împușcate mortal, iar alte opt rănite, notează Reuters.

„Teroriștii au sosit la fața locului înarmați cu un automat M-16 și un pistol. Teroriștii au început să tragă asupra civililor”, a declarat poliția israeliană.

Sursa foto: Reuters

Potrivit Reuters, care a obținut imagini video cu momentul atacului de pe camerele de supraveghere, joi dimineață, o mașină albă s-a oprit lângă o stație de autobuz aglomerată la intrarea în Ierusalim. La scurt timp, doi bărbați ies din mașină, cu armele scoase, și aleargă spre mulțime. După ce au ucis cel puțin trei persoane, atacatorii palestinieni au fost împușcați de forțele de ordine israeliene.

„Acest atac este o dovadă în plus pentru angajamentul nostru de a continua să luptăm mai determinați împotriva terorismului care ne amenință cetățenii”, a scris Benny Gantz, membru al cabinetului de război al premierului Benjamin Netanyahu, pe platforma de socializare X.

Secretarul de stat american Antony Blinken, aflat în vizită la Tel Aviv, a declarat că „inima mea este alături de victimele acestui atac”.

Atacul armat a avut loc la scurt timp după ce Israelul și gruparea teroristă Hamas au ajuns la un acord de ultim moment pentru a prelungi armistițiul pentru a șaptea zi, iar Washingtonul a declarat că speră ca armistițiul să fie prelungit și mai mult pentru a elibera ostatici și pentru a permite ca ajutoarele să ajungă în Fâșia Gaza.

Armistițiul a permis accesul unor ajutoare umanitare în Gaza, după ce o mare parte din teritoriul de coastă cu 2,3 milioane de locuitori a fost transformat în pustiu în urma a șapte săptămâni de bombardamente israeliene, drept represalii la un atac terorist al militanților Hamas pe 7 octombrie.