FOTO/Moscova: Ambuteiaje kilometrice și nămeți de până la 70 de centimetri. A fost doborât recordul din anul 1973

La 12 februarie, la Moscova a fost doborât recordul zilnic de cădere a precipitațiilor stabilit în anul 1973. În timpul nopții, în oraș, au căzut 24 mm de precipitații, ceea ce constituie 65% din norma lunară a precipitațiilor pentru această perioadă. În unele regiuni nămeții au atins înălțimea de 70 de centimetri, anunță tvrain.ru.
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, aeroporturile din Moscova anunță reținerea a 65 de zboruri. Cinci zboruri au fost anulate. Pe lângă toate acestea, pe drumuri s-au format ambuteiaje kilometrice din cauza blocării principalelor magistrale.
Sinopticianul rus Roman Vilfand spune că o situație similară s-a produs în capitala Rusiei în anul 2018. Din spusele lui, vremea este condiționată de deplasarea ciclonului sudic, care poate aduce și intesnificări ale vântului.






La Moscova, pentru ziua de luni, 15 februarie sunt prognozate temperaturi de până -25 de grade Celsius, iar miercuri minimele vor scădea până la -28 de grade.